11 persoane reținute într-un dosar de înșelăciune și spălare de bani. Prejudiciu de 3 milioane de lei

174
< 1 min citire
11 persoane reținute într-un dosar de înșelăciune și spălare de bani. Prejudiciu de 3 milioane de lei - whatsappimage20260506at085802-1778048553.webp
Unsprezece persoane din județul Giurgiu au fost reținute de polițiști, fiind acuzate de înșelăciune și spălarea banilor, într-un dosar cu un prejudiciu estimat la aproximativ 3 milioane de lei.
Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi solicitat, începând din anul 2023, sume de bani cu titlu de avans pentru diverse servicii care nu ar fi fost prestate niciodată, inducând în eroare mai multe persoane.
În urma perchezițiilor domiciliare desfășurate în municipiu, au fost descoperite și ridicate probe importante, printre care aproximativ 70.000 de lei, telefoane mobile, carduri bancare, bijuterii și ceasuri.
Acțiunea a fost coordonată de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, iar în total au fost efectuate nouă percheziții la locuințele persoanelor suspectate.
În cadrul anchetei, 27 de persoane au fost duse la audieri, iar ulterior 11 dintre acestea, cu vârste între 20 și 37 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate, conform News.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0957 secunde