135 de ani de la înființarea primei unități militare din Dobrogea - cum a evoluat de-a lungul timpului

432
3 min citire
La sediul Brigăzii 9 Mecanizate Mărășești a avut loc, vineri, o serie de manifestații cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la înființarea primei unități militare din Dobrogea. Evenimentul a fost văzut cu entuziasm și bucurie, participând zeci de copii, care au avut ocazia de a ține în mâini, pentru prima oară, un pistol "adevărat". 
Bucurie, chicoteli și mulți copii - așa s-a putut descrie, vineri, atmosfera de la Brigada 9 Mecanizată Mărășești din Constanța. Zeci de copii de la mai multe școli din municipiu au venit, cu mic, cu mare, la ceremonia prilejuită cu ocazia a 135 de ani de la înființarea Diviziei Active Dobrogea. În acest context, cei mici au putut vedea armamentul militarilor constănțeni, au stat de vorbă cu aceștia, au ținut în mână un pistol și au purtat, pentru câteva minute, vestele antiglonț ale militarilor. 
"Cel mai mult mi-a plăcut când am ținut pistolul în mână, a fost un moment frumos. Vreau să devin și eu militar", a spus, emoționat, Manuel Cristian S., de nouă ani. 
135 de ani de istorie 
Pe 22 februarie 1879, trupele române dislocate în Dobrogea au format prima mare structură de forțe terestre din această provincie. Marea unitate nou creată a primit denumirea de Divizia Activă Dobrogea, iar la comanda acesteia a fost numit generalul de brigadă George Angelescu, care s-a stins în Războiul de Independență din 1877-1878. În anul 1903 i s-a schimbat denumirea în Divizia 9 Infanterie. Sub acest nume, divizia a participat la toate campaniile militare ale armatei române din secolul XX. Contribuția cu totul specială la succesul unor confruntări de anvergură a desemnat-o drept una dintre marile unități terestre de bază ale armatei române. În primul Război Mondial, Divizia 9 Infanterie a participat la operația de la Mărășești, ducând lupte grele de apărare în sectorul cel mai greu încercat, printre care satul și gara Mărășești. Pentru a aminti peste veacuri imensul sacrificiu al ostașilor dobrogeni și rolul important pe care l-a avut această mare unitate în isto-rica bătălie, la aniversarea a 40 de ani de la celebra bătălie a Mărășeștilor, Divizia 9 Infanterie a primit denumirea onori-fică de "Mărășești". 
"Brigada 9 Mecanizată a organizat o serie de manifestări militare, dedicate împlinirii a 135 de ani de la înființarea primei unități de forțe terestre din Dobrogea, care purta numele de Divizia Activă Dobrogea la acea perioa-dă. Ulterior, datorită transformărilor care au avut loc de-a lungul timpului în structurile armatei, aceasta a căpătat denumirea de Divizia 9 Infanterie, care s-a evidențiat în mod deosebit cu ocazia campaniei din 1916 în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, fapt pentru care, ca o recunoaștere a vitejiei ostașilor acestei mari unități dobrogene, i s-a acordat denumirea onorifică de Mărășești", a precizat colonelul Adrian Soci, comandantul Brigăzii 9 Mecanizate Mărășești. 
"În semn de respect și considerație"
Pe 1 octombrie 2009 a fost constituită, în garnizoanele Constanța, Murfatlar, Medgidia și Topraisar Brigada 9 Mecanizată Mărășești. În semn de respect și considerație față de înaintași, marea unitate a primit denumirea onorifică Mărășești și duce mai departe gloria, eroismul și onoarea militarilor dobrogeni. 
"Apoi, în 2009 s-a înființat Brigada 9 Mecanizată Mărășești, care a preluat tradițiile acelei mari unități dobrogene, tradiții care pe noi, personalul activ, ne fac mândri și suntem fericiți că avem ocazia să ne cinstim eroii în acest mod. Este o zi emoționantă. Am pregătit Ziua Porților Deschise, am invitat mai mulți elevi de la școlile din Constanța, pentru a le prezenta tehnica cu care lucrăm noi, atât cea de luptă cât și armamentul", a continuat colonelul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 12 Februarie 2014
Stire din Eveniment : Zece ani de când avem fregate T22
Pagina a fost generata in 0.0799 secunde