14 polițiști români vor pleca în Italia pentru a sprijini autoritățile locale

539
2 min citire
Agentul Vasile Budeanu de la Poliția Municipiului Constanța, Biroul de Investigații Criminale, va fi detașat în Italia, alături de alți 13 polițiști, începând cu data de 15 octombrie, pentru a sprijini autoritățile locale în identificarea infractorilor români, misiunea aceasta fiind a 6-a etapă în cadrul proiectului ITARO, au declarat oficiali ai Inspec-toratului General al Poliției Române.
Pe lângă cei 14 polițiști, România va detașa, conform declarației pe care ministrul Cristian David a făcut-o săptămâna trecută, după întâlnirea cu omologul italian Roberto Maroni, și trei atașați de interne la Trieste, Bologna și Cezana.
Polițiștii care vor fi detașați în Italia pe 15 octombrie sunt vorbitori de limbă italiană, iar câțiva dintre ei vorbesc și limba romanes. Ei au fost selecționați din structurile de crimă organizată și judiciare ale Inspectoratului General al Poliției Române din Bistrița, Maramureș, Timiș, Galați, Sibiu, Prahova, Constanța, Tulcea și din București.
Etapa a șasea a operațiunilor ITARO urmează să se desfășoare până în luna decembrie a acestui an, pe data de 12, urmând ca ea să fie prelungită în funcție de situațiile ivite pe teritoriul Italiei.
În cadrul primelor cinci etape ale ITARO, polițiștii români au contribuit decisiv în arestarea a mii de infractori români aflați în Italia, la cercetarea altor câteva mii și la prinderea unor mafioți periculoși aflați în România. Rezultatele au  fost lăudate chiar și de fostul ministru italian de interne, Giuliano Amato.
Infractorii români sunt caracterizați de autoritățile italiene ca fiind foarte activi, însă nu drept cei mai periculoși care acționează pe teritoriul Italiei, a declarat unul dintre ofițerii din conducerea Seviciului Central Operativ al Ministerului de Interne italian.
Potrivit acestuia, românii sunt implicați mai mult individual, dar și organizat în comiterea infracțiunilor împotriva persoanelor, bunurilor și patrimoniului. Statisticile polițiștilor italieni arată că, în zona centrală și de nord a Italiei, alături de albanezi, românii sunt responsabili în număr mare de comiterea unor astfel de infracțiuni. Românii sunt și foarte mobili. Se mișcă dintr-un loc în altul, astfel că, după comiterea unor infracțiuni, sunt foarte greu de localizat și de identificat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0288 secunde