28 de ani de pușcărie pentru criminalul de la Delfinariu

538
28 de ani de pușcărie pentru criminalul de la Delfinariu - criminalul1-1483639436.jpg

Articole de la același autor

Nicolae Filimon, bărbatul care a ucis o femeie cu 11 lovituri de cuțit, în vara anului trecut, în zona Delfinariu, a fost condamnat la 28 de ani și 4 luni de închisoare pentru omor calificat. Decizia luată de magistrații Tribu-nalului Constanța nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Adriana Farcaș, femeia care vindea la chioșcul "Cuget Liber", în zona Delfinariu din Constanța, în vârstă de 32 de ani, a fost atacată cu bestialitate și înjunghiată de 11 ori, chiar și în zona feței. Medicii care au preluat-o pe femeie cu o ambulanță SMURD au încercat să facă o minune, însă, câteva ore mai târziu, după chinuri cumplite, Adriana Farcaș s-a stins, în dimineața zilei de sâmbătă, 28 mai, la Spitalul Județean Con-stanța.

Necropsia a scos la iveală faptul că două dintre cele 11 lovituri de cuțit s-au dovedit a fi fatale, în zona plămânului stâng și în clavicula dreaptă. În momentul agresiunii, Nicolae Filimon se afla sub influența băuturilor alcoolice. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6673 secunde