76 de pompieri, în alertă să apere casele oamenilor, după ce opt incendii au mistuit zeci de hectare de vegetație

240
76 de pompieri, în alertă să apere casele oamenilor, după ce opt incendii au mistuit zeci de hectare de vegetație - incendiuvegetatie-1645340472.jpg

Articole de la același autor

Cel puţin 76 de pompieri militari şi voluntari au intervenit sâmbătă pentru stingerea a opt incendii produse pe raza mai multor localităţi din judeţul Botoşani, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit acestora, incendiile au avut loc pe raza localităţilor Bodeasa, Mănăstirea Doamnei, Truşeşti, Iacobeni, Horodiştea, Mateieni, Carasa şi Darabani, ele fiind generate în special de focul în spaţii deschise, scrie Agerpres.

"La Carasa şi Mateieni, trei case au fost în pericol din cauza a două incendii de vegetaţie uscată. Flăcările s-au extins cu repeziciune pe o suprafaţă foarte mare, iar pompierii au depus un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii. Vântul, care a suflat cu putere, dar şi terenul accidentat au îngreunat intervenţiile", precizează oficialii ISU.

Pompierii susţin că în urma incendiilor a ars vegetaţia uscată de pe aproximativ 70 de hectare.

Ei atrag atenţia că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.001 secunde