Șeful Poliției Constanța, comisarul șef Valentin Burlacu, face bilanțul:

"A fost un an foarte greu, cu multe dosare atipice"

967
5
La un an de la numirea în fruntea Poliției Constanța, comisarul șef Valentin Burlacu a acordat un interviu cotidianului "Cuget Liber" în care a vorbit despre realizările cu care se mândrește, dar și despre ce mai trebuie făcut pentru creșterea calității activității polițiștilor.



- S-a împlinit un an de când sunteți la șefia Inspectoratului Județean de Poliției Con-stanța. Care sunt realizările cu care vă mândriți?


- Realizări sunt pe două planuri: cel operativ, privind starea infracțională din județul Constanța și cel managerial. Din punct de vedere managerial, vorbesc despre dotarea unor secții de poliție cu aparatură IT, renovarea unor secții de poliție, tot ce ține de investiții etc.

Din punct de vedere operativ, a fost un an foarte greu, au fost câteva cazuri ieșite din tipar. Vorbim de decapitarea unui călugăr, la Ghindărești, de jaful armat de la banca de pe strada Dezrobirii - o tâlhărie cu un pistol de jucărie, dar care a fost în măsură să creeze o stare de tensiune destul de mare, răpirea unui copil - caz pe care îl consider extrem de grav și a cărui găsire a fost providențială, căci dacă trecea noaptea, copilul avea șanse mici de supraviețuire, având în vedere că era legat la mâini și picioare. Cazul Lara Șaban, de asemenea atipic și rezolvat în scurt timp de lucrătorii de poliție.

Am avut o sarabandă de tâlhării în perioada ianuarie - martie 2012, în municipiul Constanța. Aveam câte două sau trei tâlhării în fiecare zi. Nu le-am putut eradica, este un fenomen la nivelul întregii țări, dar nu mai sunt atât de multe. Acum, tâlhăriile sunt sporadice și nu mai sunt vizați cerceii, ci smulgerile de lănțișoare. Este și sezonul, căci ținuta este una lejeră și propice săvârșirii unor astfel de infracțiuni.

- Sunteți cel mai tânăr ins-pector șef al Poliției Constanța. A fost acest aspect un avantaj?

- Nu cred că este vorba de un avantaj sau de un impediment. Avantajul este că sunt născut în județul Constanța, am locuit de la naștere și până acum în acest județ și îi cunosc pe majoritatea managerilor din IPJ Constanța. Avantajul este că sunt băștinaș.



- La sfârșitul anului trecut, chestorul Liviu Popa, șeful de atunci al Poliției Române afirma că aveți "mână liberă" pentru a face orice schimbări doriți în ceea ce privește personalul. Ați realizat modificările dorite?


- Un manager își dorește o anume echipă, pentru a atinge țelurile pe care și le-a propus. Au fost câ-teva schimbări, dar nu le voi numi. Ne lovim de legislație, am niște idei, dar ne judecăm în contencios administrativ. Sunt unele modificări, în stadiul de organizare, vor mai fi, dar până când nu avem verdictul final al judecătorilor nu voi vorbi de aceste schimbări.

- Ați susținut, încă de la numirea în funcție, ca polițiștii să nu se mai ferească să facă uz de armă atunci când situația, în timpul exercitării sarcinilor de serviciu, o impune. Mai sunteți de aceeași părere, având în vedere că au fost și incidente?

- Avem o situație pe care noi, lucrătorii de poliție, o regretăm: urmare a uzului de armă un individ, suspectat de furtul unui autoturism, a fost împușcat mortal. De asemenea, a mai fost un caz când unui suspect glonțul i-a străpuns urechea. În ambele cazuri uzul de armă a fost făcut în condițiile legii, nu ca urmare a îndemnului meu. Dar, consider că uzul de armă, bineînțeles în condițiile legii, poate preîntâmpina apariția unor stări de pericol.

- Care sunt aspectele care mai trebuie "șlefuite", pentru a crește calitatea activității polițiștilor?

- Avem o legislație în schimbare, motiv pentru care trebuie ca lucră-torii de poliție să se pună în per-manență la curent cu modificările. De aceea, trainingul trebuie să fie unul activ. Pentru aceasta, însă, este necesară și dotarea. Avem un program E-learning și se dau examene periodic, care vizează însușirea cunoștințelor din noul Cod Penal, care se pare că va intra în vigoare de la anul, de Codul de procedură penală.

- Dacă mâine nu veți mai fi șeful Poliției Constanța, ce veți face? V-ar părea rău?

- Voi rămâne în cadrul structurilor MAI, în inspectorat sau poate în alte structuri, dar nu cred că îmi va părea rău. Venirea la șefia IPJ Con-stanța m-a deposedat de liniștea pe care o aveam în week-end, am pierdut la salariu, însă este o mare onoare să conduc acest inspec-torat, care m-a consacrat.

Când voi părăsi - evident că voi părăsi această funcție, nu voi ieși la pensie de aici! - nu va putea nimeni să-mi ia satisfacția de a conduce un inspectorat foarte important, foarte greu, dar cu cei mai buni polițiști din țară. Căci Poliția Constanța are, de departe, cei mai buni polițiști din țară, iar mărturie stau rezultatele obținute în ultimii ani. Pentru aceasta trebuie să mul-țumesc și Parchetelor constănțene, cu care facem o echipă excelentă.

De fapt, aceasta cred că este realizarea cu care mă mândresc: comunicarea cu autoritățile locale și Parchetele. 

Comentează știrea

un om
24 iulie 2012
cum va simtiti cind aoperiti proxenetii de la bariere caraiman si a vlaicu real 2?

de ani de zile treceti cu copii pe linga minore vindute ptr sex de clan bucurestenii-de pe str olteniei-vedeti minore rapite case copii -la bariera abator si real 2-nu va e rusin cu gil,pavel,bogdan sefii sectii 2 -3 si 4 si 5 sa protejati clan buucrestenii? cit mai e spaga caci nimeni nu le face ceva-dga,sri,dgipi,dna va acopera

Titi
24 iulie 2012
Mare Atentie constantenilor. Polita Romana sa se sesizeze .

Cuget Liber ce tot stergi postarea. Aveti in redactie neamurile Pufleanu ???? Va doare adevarul ?????Feriti-va de indivizii Pufleanu Enache ( Dan Enache ) și Marilena Pufleanu si de tot ce au ei la vanzare pt ca au incercat de mai multe ori sa vanda proprietati cu acte false - de proprietate sau procuri - motiv pt care sunt cercetati in foarte multe dosare penale. Ei stiu ca pot fi arestati in orice moment si nu mai a ce pierde. Dau tzepe financiare, nu le dati imprumut banii ca nu`i mai vedeti.Au adresa de domiciliu in Constanta pe strada Tepes Voda nr.17 si poseda un MBW seria 5 / an 2006 -2008 / CT 68 STL

Titi
24 iulie 2012
Mare Atentie

În baza art.20 rap. la art.215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod pen. cu aplic. art.74 lit. a, b – art.76 lit. b C.pen. condamnă pe inculpatul PUFLEANU MARILENA la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art.291 Cod pen. cu aplic. art.74 lit. a, b – art.76 lit. d C.pen condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza disp. art.33 lit.a și art.34 lit. b C.p. inculpatul va executa pedeapsa mai grea de 4 ani închisoare. Face aplicarea disp. art.71 – art.64 alin. 1 lit. a teza a II –a și lit. b Cod pen. În baza art.65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II –a și lit. b Cod pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. obligă în solidar pe inculpații Constantinide Anastase Marius, Pufleanu Marilena, Mihalache Alexandru, Bărnescu Constantin și Văduva Gelu Marius plătească părților civile Saikaly Georges și Saikaly Ionica suma de 1,41 milioane Euro reprezentând daune materiale respectiv diferența de preț între valoarea terenului stabilită prin antrecontractul de vânzare – cumpărare nr.395/2008 în cuantum de 2.612.653 Euro și prețul efectiv încasat conform antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1548/08.07.2009 (suma de 1.265.000 Euro) și a despăgubirii acordate de stat ca urmare a exproprierii unei suprafețe de 89 mp (suma de 202.921,35 lei echivalent a 47.555,976 Euro la un curs de 4,2670 lei/euro din ziua plății, 21.09.2010). Obligă în solidar pe inculpații Constantinide Anastase Marius, Pufleanu Marilena, Mihalache Alexandru, Bărnescu Constantin și Văduva Gelu Marius să plătească părților civile Saikaly Georges și Saikaly Ionica sume de 20.000 Euro reprezentând daune morale. Ia act că în cauză nu au fost instituite măsuri asigurătorii. Obliga inculpații la câte 4000 lei fiecare cheltuieli judiciare către Stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpați și de la pronunțare pentru procuror. Pronuntata in sedintă publica azi, 26 martie 2012.

Titi
24 iulie 2012
Mare Atentie

Dau tzepe financiare, nu le dati imprumut banii ca nu`i mai vedeti; incearca sa vanda cu acte false sa platesca despagubirile in procesele pierdute/

manga
25 iulie 2012
Burlacu

D-na F.Dumitrov de ce stergeti comentarile care sau facut asupra d-nului Burlacu ca e baiat bun si a colaborat bine cu parchetul si au dat tot ce le convine lui Adina Florea Deliorga Nita M.Dragomir si alti din gasca lor de Medgidia care a contribuit la bazele de construire a mafiei in Constanta va rog frumos numai stergeti comentarele ca sint anuntate in alte ziare si la servici secrete si va caracterizeaza prost la fel ca pe Mazare cu ziaristi Telegrafului

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0433 secunde