"A furat 1.250 de dolari, nu s-a putut abține!"

1672
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins, ieri, recursurile declarate de Daniel George Bădilă, Ștefan Miron, Mihai Ionuț, Adrian Mocanu, Adrian Alexandru Vișan, Viorel Enache, Constantin Cosmin Stici, Birdal Osman și Ionuț Rizea împotriva deciziei Tribunalului prin care s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a celor nouă. Decizia este definitivă.
Avocații lor au solicitat, ieri, punerea în libertate, argumentând, în principal, că inculpații sunt foarte tineri și că menținerea lor în spatele gratiilor nu ajută în vreun fel ancheta și că mulți dintre ei sunt în postura de a pierde anii de studii la facultățile la care sunt înscriși pentru că se află după gratii.
Avocatul lui Adrian Mocanu a spus: "A furat 1.250 de dolari, nu s-a putut abține!", punând acest gest pe seama tinereții sale și a unei inconștiențe de moment.
Tot ieri, separat, tot magistrații Curții de Apel Constanța au judecat recursul declarat de Osman Birdal, împotriva unei alte decizii a Tribunalului prin care s-a respins cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar. Judecătorii au decis și respingerea acestei cereri, urmând ca el să rămână după gratii, alături de ceilalți colegi de faptă.
Procurorii rețin în sarcina tinerilor că, după ce o parte dintre inculpați au realizat clonele unor pagini web ale unor instituții bancare (Bank of America, Capital One Bank, Hudson City Bank, Wells Fargo Bank, toate din SUA) găzduite pe diferite servere, au transmis, cu utilizarea unor aplicații, paginile contrafăcute, prin mesaje e-mail, către diferiți utilizatori, clienți ai instituțiilor financiare atacate. Paginile respective conțineau un avertisment nereal, respectiv o înștiințare falsă cu privire la anularea ori restricționarea accesului clientului la contul lui bancar. Pentru restabilirea situației, clientul era invitat să urmeze un link și să completeze un formular cu toate datele personale cerute, respectiv nume, data nașterii, adresa de domiciliu, număr de telefon, SSN, număr card, data expirării, CVV, codul PIN etc. Date suficiente pentru a fi efectuate transferuri prin Western Union a unor importante sume de bani, care au fost ridicate de numeroase persoane, folosite de inculpați ca "săgeți".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2654 secunde