Interviu cu comisarul șef Adrian Burcea

A început decimarea Poliției de Frontieră Constanța!

1889
A început decimarea Poliției de Frontieră Constanța! - ipjdezbaterealegeriadiburcea8-1311963012.jpg

Poliția de Frontieră Constanța trece prin vremuri tulburi. Ca în mai toate structurile din cadrul MAI, și aici s-a pornit campania de disponibilizări, peste 200 de polițiști de frontieră urmând să fie concediați. Despre toate acestea, ne-a vorbit, pe larg, comisarul șef Adrian Titus Burcea, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Constanța.

- Cum percepeți schimbările din ultima vreme din Poliția de Frontieră?
- Aș vrea să vă spun un lucru care, poate, nu e cunoscut de multă lume. Poliția de Frontieră este structura din acest minister care a beneficiat de cele mai multe modificări organizatorice începând cu 2006. Nu a fost an în care noi să nu ne fi modificat structura.
Ne-am axat activitatea pe anumite domenii, potrivit cerințelor de aderare la Uniunea Europeană și post-aderare și de fiecare dată aceste modificări organizatorice au dus și la modificări ale structurii Inspectoratului. Am avut și câte două modificări pe an, cum a fost în 2007, 2008, însă, de natura aceasta, în sensul de a elimina din sistem, de a restructura posturi, nu am avut niciodată. Întotdeauna s-a găsit posibilitatea ca persoanele respective să fie mutate în alte structuri ale ministerului. De această dată, suntem obligați să susținem aceste examene de departajare, în urma lor urmând să plece un număr de colegi.

- Se impuneau aceste disponibilizări sau puteau fi găsite alte soluții?
Nu vreau să mă refer la numărul de disponibilizări. Probabil că în anumite situații, pentru că știți că nu există pădure fără uscături, s-ar fi impus și eliminarea unor polițiști de frontieră din sistem. Nu sunt eu cel în măsură care să stabilească aceste criterii de natură disciplinară ori de altă natură, după care se putea lua această măsură.

- Câți polițiști de frontieră de la Constanța vor rămâne fără un loc de muncă?
La nivelul Inspectoratului Constanța, au fost, de pe 6 iulie, când a intrat în vigoare noul stat, radiate un număr de 37 de funcții de ofițeri, 179 de agenți și 37 de lucrători personal contractual. Deja la personalul contractual am avut examene de departajare, din totalul de 62 de funcții avute anterior trebuiau să rămână 25, deci 37 de persoane au primit preaviz, urmează să înceteze raporturile contractuale cu ei. Pentru agenți și ofițeri, începând de azi (n.r. - vineri, 29 iulie), au început examenele. Ele se susțin pe categorii de pregătire, pe diferite domenii, în sensul că se iau în vedere structurile care au fost supuse reorganizării, compartimentele administrative, compartimentele de secretariat și anumite structuri operative unde s-au redus funcțiile cu un număr de oameni. Cei care se încadrează în compartimentul respectiv susțin cu toții concurs pe funcțiile prevăzute în noul ștat. În cazul a peste 800 de polițiști de frontieră, aceștia vor trebui să susțină examene, în urma reorganizării, un număr de 216 din aceștia urmând să plece din sistem.
Un număr de 20 de polițiști și-au dat demisia, parte s-au transferat la MApN și din aceștia și încă un număr destul de mare, dar greu de precizat, au folosit perioada de concediu de odihnă sau concediu fără plată pentru a-și căuta locuri de muncă, de regulă în alte țări, și probabil în măsura în care vor fi mulțumiți de ceea ce au găsit acolo își vor depune demisia.
Examenele se desfășoară pe diferite structuri până în jurul datei de 3 august, corectarea se face în sală, dat fiind că examenul e tip grilă, există o comisie, se iau doi martori din sală și după finalizarea corectării se afișează rezultatele. Există un termen legal de 24 de ore pentru depunerea contestațiilor, după care rezultatele devin definitive.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 25 Februarie 2011
Stire din Eveniment : Garda de Coastă va păzi Marea Neagră
Pagina a fost generata in 0.2792 secunde