Reprezentanții IPJ Constanța au transmis marți seară un comunicat de presă în care au anunțat că s-a deschis un dosar penal, în cazul accidentului de la Hârșova.
"Astăzi, 28 iulie, în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN2A în afara orașului Hârșova.
Din primele cercetări efectuate de către polițiști a reieșit faptul că impactul s-ar fi produs între un utilaj agricol, condus de un bărbat de 38 de ani și un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă (cisternă), condus de un bărbat, de 61 de ani.
La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a preluat bărbatul, de 61 de ani, la spital pentru investigații suplimentare.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma coliziunii, ambele vehicule au ars în totalitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", au transmis reprezentanții IPJ Constanța.