„Am pierdut copilul!”. Este una dintre cele mai mari temeri ale unui părinte aflat pe o plajă aglomerată. Câteva secunde de neatenție pot fi suficiente pentru ca un copil să se îndepărteze de familie. De la începutul sezonului estival, șapte copii s-au rătăcit pe litoralul românesc, însă, din fericire, toți au fost găsiți teferi și redați familiilor. Pentru a preveni astfel de situații, polițiștii din Constanța au desfășurat o acțiune de informare pe o plajă din stațiunea Mamaia, unde le-au explicat părinților și copiilor ce trebuie să facă în cazul în care ajung să se piardă.
Brățări de identificare pentru copii, oferite gratuit pe plajă
Oamenii legii le oferă celor mici brățări de identificare, pe care pot fi trecute date importante, precum numele copilului și numărul de telefon al unui părinte. Acestea sunt rezistente la apă și pot ajuta la reunirea rapidă a copilului cu familia.
În timpul acțiunii desfășurate luni, 27 iulie, polițiștii au discutat cu mai mulți copii și părinți. Printre cei întâlniți s-a aflat și un băiețel care știa numărul de telefon al părinților, un detaliu simplu, dar extrem de important într-o situație de urgență.
Părinții spun că astfel de măsuri le oferă un plus de siguranță atunci când merg la plajă cu cei mici, dar sunt importante și discuțiile prin care copiii sunt învățați cum să reacționeze dacă se rătăcesc.
Ce spun părinții despre campania polițiștilor
„Sunt ok, sunt bune, ajută. Ar trebui să se desfășoare mai des astfel de acțiuni de conștientizare. Da, și mie mi s-a întâmplat să-mi plece copilul odată și l-am găsit în capătul plajei", a spus un turist.
„O idee foarte bună. Se poate întâmpla, Doamne ferește. Noi suntem grijulii, foarte protectori și suntem tot timpul cu ochii pe ea. Nu mi s-a întâmplat niciodată să se piardă copilul, Doamne ferește, nu", a explicat o turistă.
„Foarte bune. Mie nu mi s-a întâmplat să se piardă copilul pe plajă, pentru că nu-l scap din ochi. Sunt instruite de mici să nu plece foarte departe de noi, să stea aproape de noi și nu le las singure", a explicat o altă turistă.
Recomandările polițiștilor pentru părinți în cazul în care un copil se rătăcește
Pe o plajă aglomerată, câteva secunde de neatenție pot fi suficiente pentru ca un copil să se piardă de familie. Polițiștii le recomandă părinților să îi supravegheze permanent pe cei mici, să îi învețe unde pot cere ajutor și să apeleze rapid 112 dacă aceștia nu mai sunt de găsit.
„Recomandăm părinților să supravegheze permanent copii, în special în zonele aglomerate, să stabilească un punct de reper cu aceștia în caz de se rătăcesc să revină la același punct stabilit, să folosească o brățară de identificare și să cunoască numele complet și, dacă este posibil, dacă nu sunt prea mici, să-și cunoască un număr de telefon al unuia dintre părinți. Totodată ar fi bine să-i învețe, să apeleze să ceară ajutorul la un adult sau un polițist aflat în patrulare. Iar în cazurile nefericite în care se rătăcesc copii, recomandăm părinților să sune de urgență la 112 și să apeleze la autorități", a transmis Nadia Ilaș, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
Numărul copiilor rătăciți pe litoral este în scădere față de anul trecut
Numărul cazurilor este în scădere față de sezonul trecut, când, în aceeași perioadă, aproximativ 30 de copii se rătăciseră pe plajele de la malul mării. Polițiștii continuă acțiunile de prevenire în stațiuni și le recomandă părinților să nu îi piardă din privire pe cei mici, mai ales în zonele aglomerate.