Accident de muncă în dana 31 a portului Constanța

337
< 1 min citire
Sâmbătă seara, în jurul orei 23, Poliția Maritimă Port Constanța a fost anunțată că, în dana 31 a portului Constanța, a avut loc un accident de muncă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, subinspector Dumitrel Ghiorlan, oamenii legii care s-au deplasat la fața locului au constatat că Gheorghe Bejan, de 49 de ani, din Constanța, macaragiu, în timp ce încărca cereale la bordul navei "Alexandru Dumitrov", pavilion Ucraina, a alunecat de pe o scară și a căzut pe puntea navei, de la o înălțime de aproximativ doi metri.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, fiind internat cu diagnosticul "traumatism membru inferior drept", fiind în afara oricărui pericol.
Cercetările sunt continuate de organele de protecția muncii din cadrul societății și de Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0317 secunde