De la 1 noiembrie

Personalul auxiliar din justiția constănțeană ar putea intra în grevă

461
< 1 min citire
De la 1 noiembrie, personalul auxiliar din justiție, care face parte din sindicatul "Tomis" Dobrogea, ar putea intra în grevă. În cursul acestei zile, liderii vor trimite o adresă Ministerului Justiției, pentru a solicita o ultimă întrevedere cu ministrul Cătălin Marian Predoiu. Dacă acesta va refuza un nou dialog, sindicaliștii sunt hotărâți ca, de la 1 noiembrie, să intre în grevă generală.
Potrivit liderului constănțean, Viorica Trandafir, arhivarii și grefierii cer acordarea drepturilor salariale din 2001 până în prezent și publicarea legii salarizării, care expiră pe 10 octombrie. "Noi vrem un spor de confidențialitate de care beneficiază personalul de întreținere de la instanță și acel spor de risc și suprasolicitare neuropsihiatrică, ce reprezintă 50 la sută din salariul brut al fiecăruia. Înalta Curte de Casație și Justiție a dat ordin pentru ca cei de la contabilitate să introducă acest spor în statele de plată, procurorul general a făcut la fel, numai Ministerul Justiției refuză să dea acest ordin", a afirmat Viorica Trandafir. Singurul drept pe care angajații Tribunalului Constanța l-au obținut a fost sporul de 10 la sută, cel de ședință, obținut în urma unui proces civil și a unei decizii definitive și irevocabile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0311 secunde