Accident grav provocat de un șofer băut

557

Articole de la același autor

Un accident rutier grav a avut loc, ieri, pe drumul care leagă Constanța de Năvodari. Totul s-a petrecut din cauza unui tânăr teribilist, care a ales să se îmbete și să plece la primele ore ale dimineții cu mașina. Pentru că nu a mai reușit să redreseze mașina, tânărul șofer a intrat direct într-un microbuz de transport persoane.

Ieri dimineață, în jurul orei 7.40, Claudiu Andrei Moțea, de 26 ani, din Năvodari a condus un Renault pe DC 86, dinspre Năvodari către Constanța. Șoferul a ieșit de pe carosabil, iar în momentul în care a încercat să redreseze mașina a pierdut controlul direcției de mers.

"Ajungând în dreptul Camping Pescari Dunărea din cauza neatenției în conducere a pierdut controlul direcției de mers, a ieșit în afara părții carosabile către dreapta sensului său de mers, a revenit pe carosabil și a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu un autocar condus dinspre Constanța către Năvodari", a precizat inspectorul principal George Munteanu, șeful Biroului Accidente Rutiere din cadrul Serviciului Rutier Constanța.

În urma impactului extrem de puternic, șoferul Renaultului a fost rănit grav și a fost transportat de urgență la spital. La unitatea spitalicească au mai ajuns și două pasagere din autocar, de 33, respectiv 37 de ani, care se află în afara oricărui pericol.

După ce au stabilit împrejurările în care s-a produs impactul, rutieriștii constănțeni au mers la spital, unde șoferului îi fuseseră recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Iar rezultatele nu au întârziat să apară: acesta avea o îmbibație alcoolică de 2,00 mg/l alcool pur în sânge. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9237 secunde