Accident naval pe Dunăre, soldat cu trei victime. A intervenit elicopterul SMURD de la Constanța

149
Ieri, polițiștii tulceni au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că în urma unui eveniment naval, mai multe persoane ( turiști) ar fi căzut în apele Dunării, în zona localității Murighiol. Din primele verificări a rezultat că două ambarcațiuni, în timp ce se deplasau pe Dunărea Nouă, s-ar fi ciocnit.


În urma evenimentului naval, trei persoane au fost preluate de SAJ Tulcea, pentru îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.


Din primele verificări a rezultat faptul ca la data de 28 iulie a.c., o ambarcațiune în care se aflau patru persoane, în timp ce naviga pe fluviul Dunărea, din amonte, braț Sfântu Gheorghe, cu intenția de a pătrunde pe Dunărea Veche, pe fondul unor neînțelegeri in deplasare, a intrat în coliziune cu o altă ambarcațiune ( în care se aflau 9 persoane) care se deplasa din sens opus. În urma evenimentului de navigație, trei persoane din cea de-a doua ambarcațiune au necesitat îngrijiri medicale. Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcootest, pentru conducatorul primei ambarcatiuni, rezultând o valoare de 0, 34 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Politistii Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea continua cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.


Una dintre victime a fost transportată la Spitalul Județean Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3944 secunde