Un grav accident rutier a avut loc, aseară, în jurul orei 18, pe podul de la Agigea.
Lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța au fost solicitați să intervină pentru că unul dintre șoferi era blocat în autoturism. Pompierii de la Descarcerare au intervenit și au scos-o din autoturismul marca Daewoo Matiz, cu numărul de înmatriculare CT-53-ELY, pe Elisabeta Eftimie, de 31 de ani, care, din câte se pare, avea o fractură la piciorul stâng și mai mult traumatisme. Un echipaj SMURD a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Din primele informații reiese că în accident au fost implicate trei autoturisme, iar polițiștii de la Rutieră încearcă să descopere cine este vinovat de producerea carambolului.
Circulația rutieră pe ruta Lazu - Agigea a fost întreruptă câteva ore, timp în care au intervenit pompierii de la Descarcerare, iar polițiștii de la Rutieră au făcut cercetările la fața locului.
Un alt accident grav, la Tichilești
Aseară, în jurul orei 21, un alt accident rutier grav a avut loc la ieșirea din localitatea Tichilești, spre localitatea Topalu. Potrivit lucrătorilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" Constanța, un echipaj de la Hârșova s-a deplasat în zonă, pentru a descarcera o persoană. Din informațiile pe care Serviciul Poliției Rutiere le avea până la închiderea ediției, se pare că o mașină s-a răsturnat în afara drumului, echipajele fiind în drum spre locul producerii evenimentului rutier.