Accident rutier între Constanța și Ovidiu. O șoferiță a făcut prăpăd

509
Accident rutier între Constanța și Ovidiu.  O șoferiță  a făcut prăpăd - accident-1448984562.jpg

Articole de la același autor

A încercat să întoarcă într-o zonă interzisă și a provocat un accident rutier. Protagonista coliziunii este o femeie de 62 de ani, din Constanța. Acesta se deplasa la volanul unui autoturism marca Volkswagen, dinspre Constanța către Ovidiu.

"Ajungând la km 202+110m, a efectuat viraj stânga pentru a executa manevra de întoarcere fără să respecte semnificația indicatorului "Întoarcerea interzisă", moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în aceeași direcție de mers, pe banda nr. 2, fiind condus de un bărbat, 44 de ani, din oraș Năvodari, județul Constanța", au precizat reprezentanții Serviciului Poliției Rutiere Constanța. În urma impactului, șoferița a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale mașinii.

Martorii au sunat imediat la 112 și au cerut ajutorul autorităților. La fața locului s-a deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de la Detașamentul "Daniel Fripis", un echipaj SMURD și două ambulanțe. Militarii au scos victima din mașină și au predat-o cadrelor medicale.

Pasagerul din dreapta din Volkswagen a suferit leziuni, dar și șoferul autotu-rismului marca Opel. Cel din urmă a primit îngrijiri la fața locului și a refuzat transportul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța unde au ajuns celelalte două victime. Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate.

Polițiștii de la Rutieră au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc incidentul.  

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 26 Noiembrie 2015
Stire din Eveniment : ACCIDENT RUTIER ÎN CONSTANȚA
Pagina a fost generata in 0.673 secunde