Trei persoane au ajuns la spital după ce un polițist constănțean aflat în misiune cu ocazia vizitei președintelui Serbiei, Boris Tadici, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier, la ieșire din Castelu spre Medgidia.
Potrivit martorilor, într-o curbă foarte periculoasă, șoferul aflat la volanul mașinii de Poliție a pierdut controlul direcției, a intrat pe contrasens, a ajuns sub roțile unui TIR care circula regulamentar, după care a ricoșat într-o Dacie.
În urma accidentului, polițistul și alte două persoane, care se aflau în Dacie, au ajuns la spital cu diverse traumatisme.
Martorii spun că mașina poliției avea o viteză exagerată și nu avea girofarul pus în funcțiune.
În schimb, reprezentanții Poliției Rutiere susțin că mașina instituției se afla în misiune, pentru a pregăti vizita la Medgidia a președintelui Serbiei, Boris Tadici.
Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat că lipsa de personal de la Poliția Rutieră și-a spus cuvântul, deoarece polițistul aflat la volan se afla în serviciu de peste 48 de ore și că, probabil, nu a mai putut evita accidentul din cauza oboselii.
La fața locului, s-au deplasat procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.