Procurorii constănțeni și tulceni s-au întâlnit, ieri, pentru a dezbate activitatea desfășurată pe primul semestru al anului 2007. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Luminița Poenaru, cei 100 de procurori din Constanța și Tulcea au avut în instrumentare 37.100 de dosare, cu 7.700 mai mult față de semestrul I al anului trecut, din care în 1.026 urmărirea penală a fost efectuată exclusiv de procuror.
"Au fost soluționate 10.900 dosare, din acestea, în 764 s-a întocmit rechizitoriu, dispunându-se trimiterea în judecată a unui număr de 869 de inculpați, iar față de 3.826 persoane s-au aplicat sancțiuni cu caracter administrativ" a mai precizat Luminița Poenaru.
Dintre persoanele trimise în judecată 40 au săvârșit infracțiuni de omor, 65 - tâlhărie, 10 - viol, 12 au fost infracțiuni de fals, 349 au fost furturi și 129 - fapte penale la regimul circulației. Un număr de 105 inculpați au fost minori.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Luminița Poenaru a mai precizat că, în afară de activitatea de urmărire penală, procurorii au verificat 6.000 de hotărâri judecătorești în procesul penal, 1.200 în procesul civil, acționând prin căile de atac prevăzute de lege în vederea obținerii unor hotărâri legale și temeinice, au rezolvat 1.300 de reclamații ale cetățenilor și au participat la jude-carea unui număr de 456 cauze privind drepturile copiilor și adopții.
La sfârșitul perioadei analizate au rămas nesoluționate 14.463 de cauze cu autori necunoscuți.
"În vederea eficientizării activității, în condițiile în care fiecare parchet se confruntă cu un volum mare de muncă, dar cu o schemă incompletă de personal, s-au propus o serie de măsuri în vederea soluționării cauzelor aflate în lucru în condiții de operativitate și calitate și pentru înlăturarea tuturor deficiențelor constatate în activitatea de cercetare și urmărire penală", a mai precizat Luminița Poenaru.
Ea a mai spus că achitările și restituirile sunt punctele slabe ale activității procurorilor.
"Achitările nu sunt toate impu-tabile procurorilor, însă sperăm să găsim soluții și în această privință", a mai afirmat Luminița Poenaru.