Statul român, condamnat la CEDO pentru discriminare a unui rom din Mangalia

CEDO a obligat statul român la plata a 8.000 de euro - prejudiciu moral și peste 14.000 de euro - cheltuieli de judecată unui cetățean de etnie romă, pentru că acesta a fost discriminat și suspus la tratamente inumane și degradante.
CEDO a obligat statul român să plătească reclamantului suma de 8.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral, precum și suma de 14.271 euro, cu titlu de cheltuieli de jude-cată pentru încălcarea articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tortura, tratamentele inumane sau degradante, a articolului 13 din Convenție, care garantează dreptul la un recurs efectiv și a articolului 14 din Convenție, care interzice discriminarea. Reclamantul a arătat că polițiștii au comis mai multe abuzuri împotriva sa, după ce l-au reținut în data de 4 iulie 1997, deoarece a intrat prin efracție în apartamentul concubinei sale din Mangalia, de teamă că aceasta ar fi comis o tentativă de sinucidere.
Cetățeanul de etnie romă s-a plâns de faptul că a fost agresat de către polițiști, în timpul cât s-a găsit în sediul poliției din Mangalia, el introducând o plângere împotriva celor doi polițiști care l-au interogat, despre care afirmă că l-ar fi agresat. Plângerea a fost soluționată prin neînceperea urmăririi penale, toate investigațiile indicând faptul că nu s-a putut stabili cu certitudine care a fost originea leziunilor de pe corpul reclamantului. În ceea ce privește încălcarea articolului 3 din Convenție, Curtea a concluzionat, în lipsă de probe în sens contrar, că rănile de pe corpul reclamantului au fost cauzate de către tratamentul inuman și degradant căruia i-a fost victimă reclamantul în timpul cât s-a aflat sub supravegherea organelor de politie, la secția de poliție, în seara zilei de 4 iulie 1997.
Curtea a reținut, de asemenea, o încălcare a acestui articol și în sens procedural, datorită faptului că autoritățile judiciare române nu au întreprins o anchetă eficientă referitoare la susținerile reclamantului privind faptul că a fost supus la rele tratamente. Totodată, CEDO a stabilit și încălcarea articolului 13 din Convenție datorită faptului că reclamantul nu a beneficiat de un remediu efectiv pentru pretinsele rele-tratamente la care a fost supus din partea organelor de poliție.
Astfel, în speță nu a fost efectuată o anchetă efectivă în conformitate cu art. 13, obligațiile impuse de acest articol fiind mai largi decât obligația de a desfășura o anchetă impusă de art. 3. În consecință, orice alt remediu de care ar fi putut dispune reclamantul, inclusiv o acțiune în despăgubiri, ar fi avut șanse limitate de succes și poate fi considerat teoretic și iluzoriu întrucât, deși instanțele civile au competența de a stabili situația de fapt, în practică, importanța acordată anchetei penale prealabile este atât de mare încât cea mai convingătoare dovadă în sens contrar adusă de reclamant va fi adesea respinsă.

CEDO a obligat statul român la plata a 8.000 de euro - prejudiciu moral și peste 14.000 de euro - cheltuieli de judecată unui cetățean de etnie romă, pentru că acesta a fost discriminat și suspus la tratamente inumane și degradante.
CEDO a obligat statul român să plătească reclamantului suma de 8.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral, precum și suma de 14.271 euro, cu titlu de cheltuieli de jude-cată pentru încălcarea articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tortura, tratamentele inumane sau degradante, a articolului 13 din Convenție, care garantează dreptul la un recurs efectiv și a articolului 14 din Convenție, care interzice discriminarea. Reclamantul a arătat că polițiștii au comis mai multe abuzuri împotriva sa, după ce l-au reținut în data de 4 iulie 1997, deoarece a intrat prin efracție în apartamentul concubinei sale din Mangalia, de teamă că aceasta ar fi comis o tentativă de sinucidere.
Cetățeanul de etnie romă s-a plâns de faptul că a fost agresat de către polițiști, în timpul cât s-a găsit în sediul poliției din Mangalia, el introducând o plângere împotriva celor doi polițiști care l-au interogat, despre care afirmă că l-ar fi agresat. Plângerea a fost soluționată prin neînceperea urmăririi penale, toate investigațiile indicând faptul că nu s-a putut stabili cu certitudine care a fost originea leziunilor de pe corpul reclamantului. În ceea ce privește încălcarea articolului 3 din Convenție, Curtea a concluzionat, în lipsă de probe în sens contrar, că rănile de pe corpul reclamantului au fost cauzate de către tratamentul inuman și degradant căruia i-a fost victimă reclamantul în timpul cât s-a aflat sub supravegherea organelor de politie, la secția de poliție, în seara zilei de 4 iulie 1997.
Curtea a reținut, de asemenea, o încălcare a acestui articol și în sens procedural, datorită faptului că autoritățile judiciare române nu au întreprins o anchetă eficientă referitoare la susținerile reclamantului privind faptul că a fost supus la rele tratamente. Totodată, CEDO a stabilit și încălcarea articolului 13 din Convenție datorită faptului că reclamantul nu a beneficiat de un remediu efectiv pentru pretinsele rele-tratamente la care a fost supus din partea organelor de poliție.
Astfel, în speță nu a fost efectuată o anchetă efectivă în conformitate cu art. 13, obligațiile impuse de acest articol fiind mai largi decât obligația de a desfășura o anchetă impusă de art. 3. În consecință, orice alt remediu de care ar fi putut dispune reclamantul, inclusiv o acțiune în despăgubiri, ar fi avut șanse limitate de succes și poate fi considerat teoretic și iluzoriu întrucât, deși instanțele civile au competența de a stabili situația de fapt, în practică, importanța acordată anchetei penale prealabile este atât de mare încât cea mai convingătoare dovadă în sens contrar adusă de reclamant va fi adesea respinsă.