Concurs Achitat pentru șantaj și trafic de influență

316

Articole de la același autor

Un bărbat din localitatea Mihail Kogălniceanu a fost achitat de Tribunalul Constanța pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și șantaj. Decizia poate fi atacată în apel.
Potrivit rechizitoriului, Gheorghe Sandu ocupa funcția de șef de pază la Petromar Constanța și le-ar fi solicitat subordonaților săi diverse sume de bani pe care să le înmâneze membrilor unei comisii în vederea promovării unui examen. Când subalternii au refuzat să dea sumele de bani cerute, Gheorghe Sandu ar fi trecut la amenințări, încercând să determine conducerea societății să-i dea afară pentru diferite abateri nereale. Susținerile din rechizitoriu s-au dovedit a fi nereale, având în vedere că judecătorii au constatat nevinovăția bărbatului.

Șpagă pentru promovarea examenului
În perioada februarie - martie 2005, agenții de pază din cadrul Petromar au urmat cursurile de calificare profesională pentru această funcție, urmând ca la finele lor să susțină un examen pentru obținerea certificatului de absolvire și a atestatului pentru executarea activităților de pază.
Cu aproximativ o lună înainte de începerea cursurilor, Gheorghe Sandu i-ar fi cerut lui Lucian Olteanu să strângă câte 400.000- 500.000 lei vechi de la fiecare coleg, pe care apoi să-i dea lui, iar el, la rândul său, să-i remită membrilor comisiei de examinare (formată din doi ofițeri de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța), pentru ca aceștia să le faciliteze promovarea examenului.
Când Olteanu i-ar fi spus lui Gheorghe Sandu că nu este posibil așa ceva, el a răspuns în mod clar că cine nu va da bani nu va promova examenul.

Gheorghe Sandu și-ar fi amenințat colegii că-i trimite la pușcărie
În plus, după terminarea examenului, Gheorghe Sandu i-ar fi chemat pe doi dintre concurenți și le-ar fi spus că doar datorită intervenției sale pe lângă șeful comisiei, domnul Nicola, au reușit să obțină cu toții note de trecere. După susținerea și promovarea examenului, Olteanu l-ar fi anunțat pe Sandu că acțiunea sa de a pretinde sume de bani nu a fost urmată de acceptarea persoanelor care au participat la concurs și că ei ar deține înregistrări audio cu discuțiile purtate pe această temă.
La scurt timp, după ce a aflat despre înregistrările telefonice, Gheorghe Sandu ar fi început să-i amenințe că-i va distruge și-i va trimite la pușcărie. Ba, chiar mai mult, el i-ar fi amenințat că va face în așa fel încât să-și piardă locurile de muncă.
Ulterior, și-ar fi materializat amenințările prin sesizarea comisiei de disciplină a Petromar, pentru mai multe abateri. Gheorghe Sandu ar fi invocat diferite motive, respectiv fie că agenții de pază și-ar fi părăsit postul de patrulare fără anunțarea conducerii, fie că au sustras combustibil din societate.
Ca urmare a anchetei efectuate, comisia de disciplină a constatat că angajații erau nevinovați și că cele sesizate de Gheorghe Sandu nu s-au confirmat. Drept urmare, Gheorghe Sandu a formulat plângere penală împotriva celor opt angajați, solicitând efectuarea de cercetări față de ei pentru comiterea infracțiunilor de insultă, calomnie și denunțare calomnioasă. În privința acestei plângeri, anchetatorii au dispus ulterior neînceperea urmăririi penale pentru toate persoanele reclamate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1849 secunde