X

Acţiune a poliţiştilor în Vama Veche. Cine a căzut în plasa oamenilor legii

597
Acţiune a poliţiştilor în Vama Veche. Cine a căzut în plasa oamenilor legii - 11-1724583222.jpg

Articole de la același autor

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia - Secția 2 Poliție Vama Veche - 2 Mai au desfășurat, sâmbătă, 24 august, o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea traficului și consumului de substanțe psihoactive.

În cadrul activităților derulate, au fost legitimate 88 de persoane și au fost verificate 48 de vehicule, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei.

De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Totodată, în timp ce efectuau activitatea de patrulare, polițiștii au identificat un bărbat, de 36 de ani, cu un comportament nefiresc.

În urma efectuării controlului corporal, asupra acestuia au fost găsite două folii și cinci comprimate ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

De asemenea, în jurul orei 16.50, polițiștii au identificat un bărbat, de 54 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 39. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta deține permis de conducere eliberat de autoritățile din alt stat, fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice în România. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2595 secunde