Acțiune a polițiștilor rutieri. Cei mai sancționați: vitezomanii

108

Articole de la același autor

Polițiștii rutieri au organizat, pe parcursul a 24 de ore, mai multe acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto care se urcă la volan cu diverse nereguli, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere grave. Astfel, la nivelul județului Constanța, oamenii legii au dat 486 de amenzi, în valoare de 121.900 de lei. 102 șoferi au fost amendați pentru că au condus fără a avea centura de siguranță. De această dată, cei mai sancționați (326) au fost șoferii care au apăsat prea tare pe pedala de accelerație. Și doi pietoni indisciplinați au fost amendați pentru că au traversat prin loc nepermis. 
"Polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe conducătorii auto să respecte limitele de viteză, atât în localități, cât și în afara acestora, să folosească centura de siguranță, atunci când sunt în trafic atât conducătorii auto, cât și pasagerii acestora, să nu se angajeze în efectuarea depășirilor neregulamentare, să nu aibă în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenția, adică să caute acte, să umble la casetofon, să vorbească la telefonul mobil", afirmă Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere Constanța. 
De asemenea, oamenii legii au reținut șase permise de conducere, dintre care unul pentru un șofer care nu a acordat prioritate unui alt autovehicul și unul pentru un conducător auto care a condus cu peste 50 de kilometri pe oră față de limita legală admisă. În plus, polițiștii rutieri au depistat doi șoferi care au depășit neregulamentar.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 14 August 2013
Stire din Eveniment : Șoferi, atenție la RADARE!
Pagina a fost generata in 0.5745 secunde