Acțiune de prevenire a jandarmilor, polițiștilor și pompierilor în stațiunea Mamaia

256
< 1 min citire
Acțiune de prevenire a jandarmilor, polițiștilor și pompierilor în stațiunea Mamaia - actiunedeprevenire-1342797124.jpg
Vineri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea și Garda de Coastă au desfășurat activități comune, în stațiunea Mamaia, pentru informarea turiștilor cu privire la măsurile pe care aceștia trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale diverselor fapte antisociale în perioada sezonului estival.
Activitatea din stațiunea Mamaia, unde echipajele MAI au discutat cu cetățenii, a avut drept obiectiv informarea persoanelor venite în vacanță pe litoralul Mării Negre cu privire la măsurile de autoprotecție, constând în transmiterea unor pliante informativ-preventive turiștilor, cât și posesorilor de autoturisme.
Potrivir reprezentanților IPJ Constanța, în scopul informării corecte a turiștilor, au fost făcute recomandări preventive, vizate fiind tâlhăriile, disparițiile copiilor de pe litoral, respectarea regulilor de circulație, siguranța autoturismului, furturile de pe plajă și din spațiile de cazare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0343 secunde