Acțiunea "Foc de artificii", demarată la Constanța de polițiști

133
Acțiunea

Articole de la același autor

Până pe 31 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța derulează activități pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și sprijinul Direcției de Ordine Publică din IGPR. Astfel, până în prezent, polițiștii constănțeni au efectuat mai multe controale la societăți comerciale care importă astfel de produse. Oamenii legii au reautorizat 19 persoane juridice care efectuează operațiuni cu produse pirotehnice, trei societăți nefiind autorizate întrucât nu îndeplineau condițiile de siguranță. 


"Menționăm faptul că, se pot comercializa doar produse din categoria I de risc (artificii), fiind interzisă comercializarea petardelor și a pocnitorilor. Cei care vând articole pirotehnice fără drept și minorilor riscă pedeapsa cu închisoarea de la trei luni la un an", atrag atenția polițiștii constănțeni. 


Acțiunea "Foc de artificii" a fost declanșată de către IGPR și se derulează la nivel național. Oamenii legii spun că neîndeplinirea condițiilor legale privind inscripționarea pe ambalajul obiectelor artizanale de distracție, fabricate și confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice, în limba română, a denumirii, clasei din care fac parte, instrucțiunilor de folosire, termenului de garanție, precum și pericolelor care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 lei. În categoria I sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracție foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliți). 


În această perioadă, oamenii legii le recomandă părinților să supravegheze copiii cu atenție, deoarece aceștia pot fi expuși incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a artificiilor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.969 secunde