În perioada 29–30 mai, polițiștii din județul Constanța au depistat mai mulți conducători auto care au încălcat legislația rutieră, fiind întocmite dosare penale în mai multe cazuri.
În noaptea de 30 mai, în jurul orei 00:30, un bărbat de 35 de ani a fost oprit de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Cogealac pe strada Speranței din localitatea Săcele. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice.
Un alt caz a fost înregistrat pe 29 mai, în jurul orei 19:20, la Costinești. Polițiștii Secției 3 Poliție Costinești au identificat un bărbat de 47 de ani care a condus pe strada Tineretului sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dispuse aceleași măsuri medicale pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Tot pe 29 mai, în jurul orei 18:00, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au depistat pe DN2A, în zona localității Ovidiu, un bărbat de 23 de ani care conducea un autoturism având dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, în aceeași zi, la ora 08:20, în Eforie Nord, un bărbat de 36 de ani a fost depistat conducând sub influența alcoolului. Testarea a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dispuse măsuri similare de recoltare a probelor biologice.
În toate cazurile, polițiștii continuă cercetările.