Polițiștii constănțeni au acționat, în perioada 29-31 august, cu efective mărite, pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe interzise.
Astfel, peste 460 de polițiști din structurile operative au desfășurat, în fiecare zi, activități pentru a preveni faptele antisociale.
Oamenii legii au organizat, independent sau în sistem integrat, 161 de acțiuni în județul Constanța, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 591 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 383.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 38 de șoferi, față de care a fost luată măsura reținerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, pentru conducere sub influența alcoolului, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
De asemenea, au fost oprite din a circula 34 de vehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acțiunii Blocada au fost organizate 98 de filtre rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic, fiind legitimate peste 1.650 de persoane și verificate 781 vehicule.
Pentru a preveni accidentele rutiere produse pe fondul consumului de alcool, 525 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.
În cadrul activităților desfășurate au fost constatate 14 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
De asemenea, au fost dispuse cinci măsuri preventive față de persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.