Acuzat de violarea unei minore de 13 ani

277

Articole de la același autor

Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au judecat, ieri, apelul declarat de Parchet și partea vătămată într-un dosar în care un bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost judecat pentru comiterea infracțiunii de viol - împotriva unei fete de 13 ani, dar a fost achitat de prima instanță, respectiv Tribunalul Constanța.

Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii ianuarie 2007, Alexandru Zlate, din comuna Cobadin, satul Negrești, a îmbătat-o pe minora Andreea N., de 13 ani. Profitând de faptul că era amețită de alcool și nu se mai putea apăra, Zlate a întreținut raport sexual cu aceasta. Familia copilei a aflat ulterior de fapta bărbatului, când Andreei i
s-a făcut rău, a dus-o la spital, unde s-a descoperit că minora era însărcinată în cinci luni.
Din declarațiile martorilor audiați în acest dosar, printre care și alte minore din satul Negrești, Zlate se considera un "Casanova" și avea în vizor, de cele mai multe ori, fete minore, cărora le cerea explicit să întrețină raporturi sexuale cu el.
Ieri, reprezentantul Parchetului în instanță a solicitat refacerea expertizei ADN în cauză (cea existentă la dosar exclude varianta că Alexandru Zlate este tatăl copilului), probă respinsă de instanță.
Interesant este faptul că, în mai multe rânduri, inculpatul a declarat și recunoscut că a întreținut raporturi sexuale cu minora. După sosirea rezultatului expertizei, acesta și-a schimbat depoziția, negând că ar fi făcut așa ceva.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat ca instanța să schimbe încadrarea juridică din viol în raport sexual cu un minor și aplicarea acestuia a unei pedepse privative de libertate.
Avocatul părții vătămate a solicitat, la fel, schimbarea încadrării juridice, iar după aceea trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond.
Astăzi, instanța urmează a se pronunța în acest caz.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5383 secunde