Acuzații de discriminare la concursurile din Poliția de Frontieră!

2049

Articole de la același autor

Supărare mare în rândul polițiștilor de frontieră, după concursul de trecere în corpul ofițerilor, desfășurat sâmbătă, 23 ianuarie. Aceștia acuză că la această armă întrebările au fost mult mai grele, cu întrebări confuze și din legislație abrogată. Drept pentru care, sindicaliștii solicită organizarea unui nou concurs.

Sâmbătă, 23 ianuarie, a fost ziua testărilor în Poliția Română. La nivelul întregii țări, în toate inspectoratele din țară – fie că vorbim despre inspectorate de poliție, de poliție de frontieră, de imigrări etc – s-au desfășurat concursurile pentru trecerea agenților de poliție în corpul ofițerilor. Concursuri atât de dorite și solicitate, în ultimii ani, de sindicaliști, în condițiile în care structurile se confruntă cu deficite grave de personal. Per total, mai bine de 10.000 de polițiști s-au înscris pentru aproximativ 1.500 de posturi. E drept, mulți au fost eliminați în probele preliminare, fie pentru că nu aveau dosarele complete, fie la examinarea psihologică.



Prin urmare, încă înainte de ziua examinării, au apărut nemulțumirile. „Am primit zeci de sesizări din partea colegilor noștri care s-au înscris la aceste concursuri cărora le-au fost invalidate dosarele de concurs din cauza unor erori ale sistemului informatic al MAI, la testarea psihologică sau din cauza condițiilor exagerate pentru participarea la concurs, referitoare la necesitatea depunerii unor acte aflate deja la dosarul de personal”, a arătat Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol. Printre aspectele reclamate se numără: folosirea unor baterii de teste diferite, planificarea testării psihologice după testul scris, pentru unii, pretexte că unele copii xerox nu sunt lizibile, lipsa unor copii ale documentelor de identitate, permis de conducere, acte de studii, deși acestea sunt la dosarele de personal, cerințe de studii diferite pentru același post, în cadrul unor unități de poliție diferite etc.

Se cere organizarea unui nou concurs pentru trecerea în corpul ofițerilor

În ziua examinării, pentru posturile de ofițeri de poliție în cadrul IGPR nu au fost probleme, spun sindicaliștii – peste 90% dintre posturi au fost ocupate. În schimb, nu același lucru se poate spune și despre posturile de la Poliția de Frontieră. „Testul grilă a constat atât pentru posturile din Poliție, cât și pentru cele de la Poliția de Frontieră, în 60 de întrebări. Pentru cei din Poliție, întrebările aveau un singur răspuns corect între variantele oferite, la Poliția de Frontieră întrebările au fost cu răspunsuri multiple, dar și cu tematică abrogată. Comisiile de concurs au fost constituite la nivel central și cu coordonarea MAI. Ne întrebăm de ce comisia pentru Poliție a gândit "hăis" și cea de la Frontieră a gândit "cea"?”, au semnalat sindicaliștii de la Ropol.



În consecință, mai bine de jumătate dintre posturile scoase la concurs în Poliția de Frontieră au rămas neocupate. Drept pentru care, sindicaliștii cer organizarea unui nou concurs.

„Având în vedere organizarea concursurilor pentru trecerea în corpul ofițerilor, la nivelul instituției pe care o conduceți, dintre care două au fost anulate, iar pentru al treilea, organizat pe 23 ianuarie, gradul de ocupare al posturilor vacante a fost sub 50%, vă solicităm să dispuneți de îndată o analiză la nivelul instituției în vederea organizării unei noi sesiuni pentru ocuparea posturilor rămase vacante”, este adresa transmisă de sindicaliști chestorului Liviu Bute, șeful Poliției de Frontieră.

Xxx

Posturile scoase la concurs la nivelul IPJ Constanța au fost ocupate în majoritatea lor. Cea mai mare „bătălie” a fost pentru posturile de la Investigații Criminale, unde pentru 18 posturi s-au înscris peste 100 de agenți de poliție, dar și pentru Ordine Publică, unde pentru patru posturi s-au înscris peste 50 de candidați. Reamintim că, la IPJ Constanța, erau în medie opt candidați pe un post de ofițer. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0174 secunde