Administratori chinezi cercetați pentru evaziune fiscală

275
2 min citire
Lucrătorii Compartimentului Investigare Fraude din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Port Constanța au constatat că, în cursul anului 2006, o societate din București a desfășurat, prin Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, activități comerciale și a efectuat un număr de 10 operațiuni de import mărfuri de proveniență China.
Reprezentanții firmei respective au importat articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și articole de iluminat, în valoare de 225.504 dolari SUA, achitând contravaloarea transportului maritim pe parcurs extern pentru containerele importate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Transporturi Constanța, subcomisar Cerasela Miron, după îndeplinirea formalităților de import, mărfurile au fost valorificate pe piața internă, către diverși beneficiari, fără declararea către organele fiscale a veniturilor realizate din aceste activități comerciale. Astfel, s-au sustras de la plata datoriilor față de bugetul de stat. În vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat, urmează ca organele fiscale să efectueze o inspecție la societatea menționată.
Administratorii societății, cetățenii chinezi Yuehua Z., de 44 de ani, și Binbin C., de 24 de ani, sunt cercetați în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0282 secunde