Trei bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 53 de ani au fost reținuți de polițiștii din Medgidia, fiind cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, incidentul a avut loc la data de 21 iunie, când cei trei suspecți ar fi agresat un bărbat de 49 de ani, folosind un obiect tăietor-înțepător.
Anchetatorii susțin că fapta s-a petrecut într-un spațiu public și a provocat o stare de teamă și indignare în rândul persoanelor aflate în apropiere.
Cercetările au fost efectuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
În urma administrării probatoriului, cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Conform procedurilor legale, persoanei vătămate i-a fost înmânată o cerere pentru a se putea adresa instanței în vederea emiterii unui ordin de protecție.
La data de 22 iunie, cei trei suspecți urmează să fie prezentați procurorului de caz cu propuneri corespunzătoare.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.