Alarmă falsă cu bombă la Valu lui Traian

188
Polițiștii au intrat în alertă, marți seară, în jurul orei 17,42, după ce un bărbat a sunat la 112, anunțând că a plasat o bombă la școlile din localitatea Valu lui Traian.
La fața locului a fost trimisă grupa pirotehnică a Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța. Oamenii legii spun că apelul a fost dat de la un telefon public din localitatea Valu lui Traian. Cum cel care a dat telefonul nu a precizat la care dintre cele două școli din localitate a amplasat bomba, polițiștii au verificat ambele unități de învățământ din comună. Căutările efectuate de polițiști însoțiți de un câine special antrenat au durat aproximativ o oră, la final concluzionându-se că a fost vorba de o alarmă falsă. Oamenii legii nu au reușit să îl descopere pe cel care i-au pus pe drumuri degeaba. Un caz asemănător a avut loc săptămâna trecută și viza una dintre școlile din localitatea Ovidiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5621 secunde