ALERTĂ de pestă porcină la granițele României

81
< 1 min citire
ALERTĂ de pestă porcină la granițele României - porci-1465470535.jpg
Depistarea unui focar de pestă porcină africană în Ucraina, la circa zece kilometri de granița de Nord a județului Botoșani, a pus pe jar autoritățile române. Potrivit directorului Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Minodora Vasiliu, alerta a fost declanșată miercuri seară după ce la o fermă cu 700 de porci din Ucraina a fost înregistrată o mortalitate de 50 de animale, transmite Agerpres.
"E un pericol mai mare decât oricând, ținând cont de distanța foarte mică la care se află ultimul focar la o fermă din Ucraina, la aproape zece kilometri de granița cu Botoșaniul. Trebuie să luăm în considerare că un porc mistreț are un traseu de 30 de kilometri pe noapte, ceea ce înseamnă că riscul este maxim. Nu ne putem permite un astfel de risc pentru că ne-ar aduce pagube economice foarte mari, nu doar la nivelul Botoșaniului, ci și la nivelul întregii țări", a afirmat Vasiliu.
Oficialul DSVSA cere proprietarilor de animale ca, în momentul în care apare vreun semn clinic cu privire la apariția pestei porcine africane, să informeze de urgent medicul veterinar din zonă "pentru a lua măsuri urgente și pentru a izola focarul"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0881 secunde