Alertă în Portul Turistic Tomis! Un tânăr a vrut să își pună capăt zilelor

251
2 min citire
Un apel ciudat la 112 a alertat ieri autoritățile constănțene, care au intervenit imediat în Portul Turistic Tomis, unde un tânăr intenționa să sară de pe un dig, pentru a se sinucide.
La data de 17 martie, în jurul orei 13:30, oamenii legii au primit de la dispecerat un apel prin care au fost sesizați că un bărbat vrea să își pună capăt zilelor, în Portul Tomis.
Potrivit acestora, persoana care a inițiat apelul susținea că se află pe faleza Cazinoului, în locul „unde se ține parada” și că vede o persoană în capătul digului cu farul verde care pare că vrea să se sinucidă. Totuși, după localizarea apelantului, oamenii legii au observat că de fapt acesta se afla pe digul cu pricina.
Chiar dacă putea fi vorba despre o farsă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța au trimis la fața locului echipaje de intervenție, pentru a se asigura că apelul nu este de fapt un strigăt de ajutor al unei persoane care ar dori să fie salvată.
Primii care au ajuns pe dig au fost Albert și Florin, doi polițiști ai Secției 1 din municipiu, care l-au identificat pe apelant, un tânăr în vârstă de 26 de ani, care se afla în locul semnalat. Cei doi au reușit să îl împiedice pe acesta să sară în apele reci ale mării.
Ulterior, medicii ajunși la fața locului l-au evaluat pe tânăr, care era conștient și cooperant. Acesta a fost preluat de către echipajele de poliție și transportat la spital, pentru investigații medicale amănunțite.
La intervenție au participat și polițiștii de frontieră cu o ambarcațiune, dar și scafandri din cadrul Gărzii de Coastă.
Motivele pentru care tânărul a apelat la acest gest extrem încă sunt necunoscute.
Amintim că la începutul acestui an, trei tineri din județul Tulcea și-au pus capăt zilelor, la doar câteva zile distanță.
Statisticile arată că România înregistrează anual între 2.500 și 3.000 de sinucideri, iar rata suicidului la adolescenți este peste media europeană. În plus, studiile indică faptul că aproape jumătate dintre tinerii români au avut cel puțin o dată gânduri de suicid. Aceste cifre trag un semnal de alarmă asupra importanței sprijinului psihologic și a măsurilor de prevenție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0526 secunde