Nervi întinși la maxim și cozi interminabile. Aceasta este realitatea cu care se confruntă constănțenii în această lună, care este una aglomerată și, totodată, dificilă pentru mulți dintre ei. Pe lângă plata taxelor și impozitelor, cetățenii trebuie acum să depună și ”celebra” declarație pentru taxa de salubrizare, un proces care a generat numeroase confuzii și nemulțumiri în rândul contribuabililor.
Pe măsură ce se apropie termenul limită de 31 martie pentru plata taxelor și impozitelor locale cu bonificația de 10%, constănțenii se grăbesc să ajungă la sediile Serviciului Public de Impozite și Taxe. Încă de la primele ore ale dimineții, zeci de persoane se așază la coadă în fața ghișeelor, așteptând să își achite obligațiile fiscale și de a beneficia de reducere.
Mulți contribuabili preferă să își rezolve situația fiscală direct la ghișeu, fie din obișnuință, fie din lipsa cunoștințelor necesare pentru a face plata online.
Cei care nu reușesc să se programeze online preferă să vină fizic la sediu, să ia bon de ordine și să aștepte la rând, uneori pentru perioade destul de îndelungate. Chiar dacă și-ar dori să își facă o programare, următoarea dată disponibilă ar fi abia în luna aprilie, adică prea târziu. Majoritatea celor care vin la ghișeele SPIT sunt persoane în vârstă, care nu se descurcă cu tehnologia sau nu au rude care i-ar putea ajuta în vreun fel. „Nu ne descurcăm deloc cu tehnologia, încercăm să ne descurcăm cum putem. Am venit de dimineață, am luat bon de ordine, iar acum aștept. Vreau să-mi plătesc taxele și să stau liniștită", ne-a declarat o constănțeancă.
„Nu mai înțelegem nimic!”
Această perioadă este una și mai aglomerată, iar asta din cauză că cetățenii se ”înghesuie” acum și pentru a depune declarația pentru taxa de salubrizare, care a reușit să-i inducă în eroare pe constănțeni. Obligația revine tuturor utilizatorilor serviciului de salubrizare, fie că vorbim despre persoane fizice care beneficiază direct de colectarea deșeurilor menajere, fie despre persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, profesii liberale sau asocieri fără personalitate juridică care generează deșeuri municipale și nu au contracte directe cu operatorul de salubritate. Însă, chiar dacă își doresc să se folosească de tehnologie, contribuabilii dau dintr-o problemă în alta. Pe lângă faptul că următoarea programare disponibilă în platformă este abia la finalul lunii aprilie, deci peste termenul limită, constănțenii susțin că nu reușesc să trimită nici pe email declarația, iar alții încă așteaptă confirmări după ce au depus online sau în aplicație.
„Nu mai înțelegem nimic! Este un haos total. Nu mai avem mult timp până la termenul limită, iar noi nu reușim să depunem declarația! Stăm la cozi interminabile. Suntem debusolați total. Nu vrem să fim amendați", ne-a declarat Geta C., constănțeancă aflată la coadă pentru a-și depune declarația pentru taxa de salubrizare. Mulți dintre contribuabili se tem de sancțiunile pe care le-ar putea primi din cauza acestei declarații, așa că speră la prelungirea termenului.
„Ghișeele ar trebui să fie ultima opțiune”
Am dorit să aflăm informații concrete legate de această situație, dar și dacă există posibilitatea prelungirii termenului pentru depunerea declarațiilor pentru taxa de salubrizare, chiar de la directorul SPIT.
„Nu vom prelungi niciun termen. Declarațiile se pot depune, așa cum spun și comunicatele noastre de presă, atât online, respectiv prin toate adresele de mail pe care le regăsiți pe site-ul instituției noastre, prin contul e-Tax, pentru cei care au cont, prin poștă sau la ghișeele noastre care ar trebui să fie ultima opțiune a tuturor constănțenilor. Venitul la ghișee nu înseamnă neapărat programare, pentru că aceste declarații se înregistrează inclusiv la birourile de registratură. Programările online sunt de fapt pentru alte tipuri de operațiuni, cum ar fi vânzări, certificate fiscale, moșteniri și așa mai departe. Modalitatea de depunere a declarațiilor este variată, nu necesită prezența la noi la ghișee", a declarat, pentru redactorii ziarului „Cuget Liber”, Cristina Aldea, directorul executiv al Serviciului Public de Taxe și Impozite Constanța.
Pe Facebook circulă diverse mesaje legate de mail-ul instituției SPIT. Constănțenii susțin că nu mai pot trimite nimic, deoarece inbox-ul ar fi plin. Mai mult decât atât, contribuabilii spun că nici platforma e-Tax nu este bună, iar asta din cauză că nu au primit confirmări legate de primirea declarațiilor pentru taxa de salubrizare. „Nu există așa ceva. Avem inbox-urile pline, dar nu înseamnă că nu se mai pot trimite mail-uri. Confirmările din platforma e-Tax nu le-au primit încă pentru că primim zilnic în jur de 4.000-5.000 de declarații, deci vă dați seama că este imposibil de procesat în timp util. Atât timp cât sunt depuse, toată lumea va primi confirmarea. Suntem foarte bine organizați, trebuie doar să vrem, puțină voință dacă avem, le rezolvăm pe toate", a adăugat Cristina Aldea, directorul executiv SPIT.
Așadar, în acest moment, constănțenii sunt sfătuiți să aibă răbdare și să depună declarațiile prin mijloacele puse la dispoziție de către instituție.
22 comentarii.
Pagina 1 din 3.
Click pe pagina dorită :
123
Aurolac
17 martie 2025
Votați amiralul!
cozma
18 martie 2025
Cine răspunde pentru haosul creat?
Mișu
18 martie 2025
Funcționarii SPIT , nu sunt capabili ! Să aștepți 4 - 5 ore pentru a depune un formular este ceva incredibil. O greșeală majoră este copia de pe Cartea de identitate. Se pierde mult timp cu copia pentru că nu te lasă să aduci tu copie , trebuie să o facă ei ? De ce ...
Rasputin
18 martie 2025
Cine trebuie sa răspundă pentru haosul creat? Trebuie sa răspundă sistemul pe care îl toleram de 35 de ani iar dacă nu răspunde atunci problema se afla în curtea cetățenilor.
Răspuns la:
Adăugat de : cozma, 18 martie 2025
Cine răspunde pentru haosul creat?
Vali
18 martie 2025
Un haos organizat,bătaie de joc
Lumy
18 martie 2025
Este o imensă bătaie de joc. Dar constănțenii sunt mulțumiți dacă l-au votat pe chițac
Ovidiu
18 martie 2025
Lipsă de respect față de contribuabil. Plătim impozitul conf Deciziei de impunere. In plicul in care s-a trimis impozitul puteau să pună și Declarația pt gunoi în alb. Mulți constănțeni nu au habar. Sunt foarte multi care nu au plătit vreodată taxa de gunoi. Pe aceștia cine îi depistează. Nimeni, deoarece autoritățile nu au interes. Însă cei care plătesc gunoiul daca uită să dea declarația vor fi amendați.
Rușine dai cu biciul tot în omul cinstit. Se putea amâna declarația pt gunoi până în iunie.
Serban
18 martie 2025
Ar fi fost mult mai simplu ca SPIT să ceară asociațiilor de locatari lista cu Nr de persoane ce locuiesc în apartamente, astfel nu s-ar mai fi creat așa haos.
Aneta
18 martie 2025
Aveți perfectă dreptate Domnule Șerban era mult mai simplu
Mariana M
18 martie 2025
Pt apartamentele nelocuite cum se completează?
22 comentarii.
Pagina 1 din 3.
Click pe pagina dorită :
123
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.