Alfa Romeo cu certificat de înmatriculare fals, descoperită în PTF Negru Vodă

82
< 1 min citire
Alfa Romeo cu certificat de înmatriculare fals, descoperită în PTF Negru Vodă - furt-1389081539.jpg
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în PTF Negru Vodă un autoturism marca Alfa Romeo, înmatriculat în Bulgaria, pentru care conducătorul auto a prezentat la control un certificat de înmatriculare fals.
Ieri, 6 ianuarie, în jurul orei 10.40, în PTF Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un bărbat în vârstă de 48 ani, care conducea un autoturism marca Alfa Romeo, înmatriculat în Bulgaria.
Conducătorul auto a prezentat la controlul specific un certificat de înmatriculare care prezenta indicii de falsificare.
Bărbatul, domiciliat în județul Constanța, a declarat că a achiziționat autoturismul fără a cunoaște faptul că documentul în cauză este fals.
Polițiștii de frontieră i-au întocmit cetățeanului român dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de "uz de fals".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0654 secunde