Alina Gorghiu solicită lămuriri "cât se poate de repede" în cazul judecătoarei de la Mangalia

301
Alina Gorghiu solicită lămuriri

Articole de la același autor

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că se aşteaptă la lămuriri, "cât se poate de repede", din partea CSM şi a Inspecţiei judiciare, cu privire la ancheta deschisă în cazul judecătoarei de la Mangalia, care ar fi întrebat în cadrul şedinţei de judecată dacă una din victimele ucise în accidentul de la 2 Mai e în sală.


Ea a făcut afirmaţia, luni, la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe anul 2023, context în care a punctat importanţa păstrării reputaţiei magistraţilor, subliniind că o reputaţie afectată înseamnă "un prejudiciu pentru justiţie".


"Am avea un 2024 mult mai sănătos, dacă nu am mai asista pasiv la concursul de invective sau atacuri la persoană la procurori, în general, şi la procurorii DNA, în special, indiferent că-l cheamă Voineag sau altfel, pe procurorul respectiv. E legitim să vă apăraţi sau să vă fie apărată reputaţia mai apăsat, mai prompt, mai eficient, mai repede, indiferent de unde vine atacul. Pentru că, stimaţi colegi procurori, o reputaţie afectată înseamnă prejudiciu pentru justiţie, prejudiciu pentru instituţia din care faceţi parte. Aşa cum prejudiciu pentru justiţie uneori poate fi generat, e drept, în puţine cazuri, de magistratul însuşi. Vă dau un exemplu recent, pentru că efectiv am paralizat când am citit că o doamnă judecătoare din Mangalia ar fi întrebat dacă una din victimele ucise în accidentul de la 2 Mai e în sală. Şi mă bucur că CSM s-a sesizat, că Inspecţia judiciară s-a sesizat şi vreau să văd lămuriri cât se poate de repede pe această speţă ", a declarat Alina Gorghiu, preluată de Agerpres.


Ministrul Justiţiei a transmis, totodată, că îşi doreşte ca în acest an să existe o şi mai bună colaborare loială, atât în interiorul sistemului judiciar, dar şi între sistemul judiciar şi Guvern, sistemul de justiţie şi societate, pentru că sunt "o grămadă de proiecte interesante de realizat la nivelul anului 2024", iar "dialogul şi colaborarea" sunt cheia unei soluţii corecte.


În acelaşi context, Alina Gorghiu le-a transmis procurorilor DNA să gestioneze anul 2024 ca "o instituţie de elită", subliniind că anul în curs este unul foarte important pentru societate, fiind marcat de toate tipurile de alegeri electorale.


"Suntem la începutul unui an foarte important pentru societatea noastră, un an care va fi marcat de toate tipurile de alegeri posibile, cu foarte multe provocări. Ce-mi doresc de la structura dumneavoastră, îmi doresc să gestionaţi anul 2024 ca o instituţie de elită. Îmi doresc să ignoraţi zgomotul de fond care va fi destul de puternic. Nu vă cer să vă faceţi doar datoria, ci vă rog, şi nu atât în calitate de ministru al Justiţiei, ci mai degrabă ca participant la viaţa cetăţii, să faceţi performanţă, iar performanţa, în opinia mea, nu are la bază neapărat sau exclusiv criteriul cantitativ. În realizarea obiectivelor voastre cred că este foarte important să urmăriţi calitatea dosarelor confirmată de soluţii obţinute în instanţă ", a declarat Alina Gorghiu.


Reamintim că, vineri, preşedintele CSM a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări, potrivit competenţelor legale, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor eventuale abateri disciplinare de un magistrat din cadrul Judecătoriei Mangalia.

"Sesizarea se întemeiază pe aspectele apărute în mass-media în cursul zilelor de joi şi vineri referitoare la modalitatea în care s-a desfăşurat şedinţa de judecată într-o cauză penală aflată pe rolul Judecătoriei Mangalia cu termen de judecată la data de 22 februarie 2024, cu referire la obligaţia judecătorului de a studia dosarele anterior şedinţei de judecată, modalitatea de gestionare a dosarelor şi şedinţelor de judecată, precum şi verificarea unor eventuale situaţii de incompatibilitate în care s-ar fi putut afla judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei", se precizează în comunicatul CSM.

Tot vineri, Inspecţia Judiciară a transmis că s-a sesizat din oficiu şi face verificări privind această situaţie.

Procesul în dosarul în care este cercetat penal Vlad Pascu s-a amânat joi, următorul termen de judecată fiind stabilit de Judecătoria Mangalia pentru data de 14 martie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.629 secunde