Am fost lovit de o mașină "bulgărească". Cine plătește pagubele?

2384
Am fost lovit de o mașină

Ați fost victima unui șofer care nu avea o poliță de asigurare obligatorie? În plus, mașina pe care o conducea avea numere de înmatriculare bulgărești? Singura soluție pentru a primi o despăgubire, pentru rănile suferite sau pentru avarierea mașinii, este
să vă adresați Fondului de Protecție a Victimelor Străzii.

Sub titulatura Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS) se află, de fapt, o asociație din care fac parte și la care contribuie toți asigurătorii care au dreptul să încheie, pe teritoriul țării noastre, asigurare de răspundere civilă (RCA).

Fără poliță CASCO!
Potrivit reprezentanților acestei asociații, rolul ei este să "garanteze despăgubirea persoanelor care au suferit prejudicii în urma unor accidente produse de autovehicule ce nu au RCA sau sunt neidentificate". Astfel, se pot adresa cu solicitări acestei organizații cei care au suferit o leziune sau mașina le-a fost avariată de un autoturism fără RCA, cei cărora le-a murit o rudă, într-o astfel de împrejurare, dar și cei care au avut de suferit în urma unui autoturism pe care polițiștii de la Rutieră nu l-au identificat.
Reprezentanții FPVS au subli-niat că victimele pot beneficia de aceste despăgubiri doar dacă, în momentul producerii accidentului, nu au încheiată nicio poliță de asigurare valabilă, care ar putea să acopere prejudiciul creat. Este vorba de polițe CASCO, asigurări pentru bunuri avariate, asigurare de sănătate etc.

Ce se întâmplă dacă mașina este înmatriculată în Bulgaria
Într-o situație precum cele descrise mai sus se află, de multe ori, constănțenii care au ghinionul să fie accidentați de un autoturism înmatriculat în Bulgaria. După ce trec de șocul incidentului, află cu stupoare că polița RCA pe care
le-a înmânat-o șoferul vinovat este falsă, ba și că autoturismul acestuia a fost radiat de autoritățile bulgare, pentru neplata impozitului. Și în astfel de situații, ajutorul financiar vine tot de la Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.
"În cazul unui accident în care a fost implicat un autoturism înmatriculat în Bulgaria, al cărui șofer este responsabil de incident se impune întocmirea unui dosar de constatare, în care solicitantul va anexa procesul verbal eliberat de Poliția Rutieră sau actul de constatare amiabilă încheiat cu respectivul conducător auto. Fotocopii ale respectivelor acte, dar și ale talonului, trebuie transmise Biroului Asigurătorilor de Autoturisme din România. Noi facem verificări în statul vecin, prin intermediul Biroului Carte Verde din Bulgaria, dacă există asigurare pentru respectivul autoturism și dacă da, care este instituția corespondentă din țara noastră.
În cazul în care autoturismul nu este nici măcar înmatriculat, fiind radiat de autoritățile bulgare, dosarul trebuie înmânat Fondului de Protecție a Victimelor Străzii", ne-au declarat reprezentanții Biroului Asigurărilor de Autoturisme din România.
Astfel, în situația în care mașina este înmatriculată în Bulgaria, dar nu are RCA, pagubele vor fi acordate prin Biroul Carte Verde bulgar; însă, dacă autoturismul figurează ca fiind radiat, despăgubirile vor fi acordate din fondul român. Atenție! În prima situație daunele pot fi solicitate inclusiv dacă victima-solicitantă are alte tipuri de asigurări facultative.
Trebuie menționat, însă, că procedurile sunt de durată, victimele primind un răspuns sau banii solicitați în aproximativ trei luni de la adresarea solicitării.

Cum se procedează?
Solicitarea de despăgubire poate fi depusă, la FPVS sau la oricare dintre membrii asociației, în termen de trei ani de la producerea accidentului rutier. În cerere trebuie menționate toate datele legate de incident, dar și faptul că victima nu a primit o altă despăgubire. La dosar vor fi atașate actul din care rezultă vinovăția șoferului fără asigurare (procesul verbal, hotărârea judecă-torească), autorizația de reparații eliberată de Poliție pentru mașină, fotografii, raport de expertiză medico-legală, dacă este cazul.
La calcularea cuantumului despăgubirilor se ține cont de veniturile celor două persoane implicate în incident (victimă și agresor), cheltuielile cu îngrijirile medicale și înmormântare (inclusiv pentru piatra funerară), cu reparațiile mașinii etc. Cuantumul despăgubirii nu poate depăși 500.000 de euro.
După acordarea despăgubirilor, reprezentanții FPVS vor recupera daunele de la persoanele responsabile pentru producerea prejudiciului, în instanța de judecată. Mai multe informații, privind pașii pe care trebuie să-i urmați pentru a primi despăgubirile la care aveți dreptul, le puteți găsi pe pagina web www.fpvs.ro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 03 Februarie 2012
Stire din Eveniment : Accident rutier cu un microbuz în Lazu
Marţi, 31 Ianuarie 2012
Stire din Eveniment : Accident rutier în cartierul Km 5
Pagina a fost generata in 0.4062 secunde