Ambulanța, chemată la instanță pentru un deținut

185
Ambulanța, chemată la instanță pentru un deținut - ambulantasolicitatadetinut-1389980098.jpg

Articole de la același autor

Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță au fost solicitate, vineri dimineață, să acorde îngrijiri medicale unei persoane private de libertate, aflate la Tribunalul Constanța. Astfel, potrivit cadrelor medicale, unui bărbat de aproximativ 50 de ani, aflat în stare de arest, i s-a făcut rău în timp ce se afla în mașina care îl transporta către instanță, unde urma să apară în fața magistraților. Bărbatul a fost încarcerat după ce, în vara anului trecut, a fost implicat într-o altercație, în orașul Năvodari. Pacientul a fost transportat la Spitalul Județean, pentru investigații și supraveghere medicală.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Decembrie 2013
Stire din Eveniment : Un constănțean a căzut de pe casă
Miercuri, 27 Noiembrie 2013
Stire din Sănătate : "Ambulanța" nu intră în grevă
Pagina a fost generata in 0.675 secunde