Amendați cu câte 3.000 lei pentru folosirea abuzivă a animalelor, în zona turistică Mamaia Nord
275
Articole de la același autor
În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii si combaterii utilizării abuzive a animalelor în orașul Năvodari, zona turistică Mamaia Nord.
În urma activităților, polițiștii au identificat 2 bărbați, de 29, respectiv 33 de ani, care utilizau animale (ponei) pentru a fi fotografiate de turiști în scopul obținerii unei sume de bani.
Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă de 3.000 de lei fiecare, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor.
Totodată, polițiștii au efectuat o examinare a celor 2 ponei, constatând faptul că animalele prezintă urme de deshidratare și apatie, iar prin plimbarea pe plajă au fost expuse forțat la temperaturi foarte ridicate, fiindu-le astfel provocate suferințe fizice și psihice.
În acest sens, polițiștii au emis câte un ordin de plasare în adăpost, pe o perioadă de 45 de zile, cei 2 ponei fiind transportați și depuși la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 31 Mai 2022
Miercuri, 03 Noiembrie 2021
Luni, 12 Iulie 2021
Joi, 24 Iunie 2021
Miercuri, 16 Septembrie 2020
Vineri, 04 Septembrie 2020
Joi, 12 Septembrie 2019
Luni, 05 August 2019
Miercuri, 03 Aprilie 2019
Joi, 18 Decembrie 2014