Amenzi de aproape 45.000 de lei după controale rutiere de amploare

113
1 min citire
Amenzi de aproape 45.000 de lei după controale rutiere de amploare - screenshot-20260425-102333-1778915589.webp
Polițiștii Brigăzii Rutiere, împreună cu inspectori ai Registrului Auto Român (RAR), au aplicat amenzi în valoare totală de aproape 45.000 de lei în urma unei acțiuni desfășurate în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe străzile Capitalei. În cadrul verificărilor au fost reținute 7 permise de conducere, 27 de certificate de înmatriculare și 13 seturi de plăcuțe de înmatriculare.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), acțiunea a fost coordonată de Direcția Rutieră și a avut ca scop creșterea siguranței rutiere, prevenirea accidentelor provocate de comportamentul agresiv în trafic și reducerea zgomotului produs de mașinile modificate ilegal.
Echipele de control au verificat în special starea tehnică a autovehiculelor și motocicletelor, inclusiv sistemele de evacuare, frânare, iluminare și direcție, precum și legalitatea modificărilor aduse vehiculelor. Au fost controlate și documentele mașinilor, valabilitatea inspecției tehnice periodice și utilizarea foliilor sau luminilor neomologate.
În total, polițiștii au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale — 22 pentru motociclete și 32 pentru autoturisme — și au înregistrat 163 de cazuri surprinse de radar. Dintre amenzile aplicate, 13 au vizat modificări neomologate, alte 13 deficiențe tehnice, 5 comportament agresiv în trafic, iar restul alte abateri rutiere.
Totodată, oamenii legii au reținut 7 permise de conducere: cinci pentru comportament agresiv, unul pentru consum de alcool și unul pentru neacordare de prioritate pietonilor.
Inspectorii RAR au dispus și reținerea a 27 de certificate de înmatriculare — 10 pentru motociclete și 17 pentru autoturisme — din cauza problemelor tehnice constatate. De asemenea, au fost retrase 13 seturi de plăcuțe de înmatriculare, conform Știripesurse.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0986 secunde