Amenzi pentru acte de violență și adresarea de injurii

316
Amenzi pentru acte de violență și adresarea de injurii - jandarmi-1598252029.jpg

Articole de la același autor

În ultimele zile, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au fost zilnic la datorie, acționând în cooperare cu polițiștii constănțeni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.
Pe timpul misiunilor executate în cursul săptămânii trecute, au fost aplicate 203 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 61.000 lei. Amenzile au fost date pentru adresarea de injurii și amenințări, soldate  cu acte de violență, tulburarea liniștii publice, consum de alcool în locuri publice, apelarea în mod repetat la mila publicului de către o persoană aptă de muncă, intrarea cu autoturismul pe plajă etc.


În aceeași perioadă, echipajele de jandarmerie au constatat trei fapte de natură penală pe linia comercializării unor bunuri susceptibile de a fi contrafăcute  și a deținerii de substanțe cu efect halucinogen.


De asemenea, săptămâna trecută au fost executate 19 misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanțe sau parchete.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.548 secunde