Biroul Național Interpol a informat, în cursul zilei de ieri, Ministerul Jus-tiției și Judecătoria Sectorului 1 București, cu privire la faptul că Mihai Necolaiciuc a fost arestat miercuri de către US Marshals Service și Biroul de Migrație și Vămi.
Necolaiciuc a fost arestat pentru ședere ilegală în SUA și riscă să fie expulzat din această țară, dar mai întâi cazul său va fi prezentat în fața unui judecător, a declarat pentru NewsIn Brandon Alvarez-Montgomery, de la Depar-tamentul american pentru Secu-ritate Internă.
"Agenții speciali ai Depar-tamentului american pentru Imigrări l-au arestat ieri (n.r.-miercuri) pe Mihai Necolaiciuc, un cetățean român căutat pe plan internațional, pentru ședere ilegală în SUA. El riscă o posibilă îndepărtare de pe teritoriul SUA și va avea dreptul la proces, având șansa să prezinte faptele din cazul său în fața unui judecător", a declarat Alvarez-Montgomery, purtător de cuvânt al Departamentului pentru Securitate Internă (DHS).
Faptul că Necolaiciuc a fost arestat pentru încălcarea legii imigrației nu are nicio legătură cu infracțiunile pe care le-ar fi înfăptuit în România.
Fostul director general al CN CFR în perioada iulie 2000 – octombrie 2003, în vârstă de 57 de ani, era căutat de Interpol din 2004, fiind anchetat pentru că ar fi delapidat 80 de milioane de euro între 2000 și 2004, în prezent suma fiind de puțin peste 111 milioane de dolari.
Mihai Necolaiciuc a fost trimis prima dată în judecată pe 1 februarie 2008, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, și utilizare a creditelor în alte scopuri.
Pe 24 iunie 2008, procurorii DNA au trimis în instanță un nou dosar în care Necolaiciuc este cercetat pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice și infracțiunea de utilizare a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
Prejudiciul total reținut de DNA și cauzat CFR SA este de 106.900.840,4 lei (aproximativ 34.484.142 euro).