Anchetă în cazul tânărului care a căzut de la etaj, în Mangalia
Articole de la același autor
Mesaje înduioșătoare pentru tânăra moartă în accidentul de aseară. "A muncit de mică să își ajute părinții bolnavi!"
12 Iunie 2020
Încă o tânără A MURIT în urma accidentului de aseară, de pe drumul Constanța - Tulcea. Se pare că era și însărcinată…
12 Iunie 2020
PERCHEZIȚII LA PROXENEȚII DIN MANGALIA. Practicau "turismul sexual", duceau "fetițe" în toată țara!
10 Iunie 2020
Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și investighează împrejurările în care a murit un tânăr de 25 de ani, din Mangalia. Incidentul fatal a avut loc în noaptea de duminică spre luni, oamenii legii fiind sesizați puțin după ora 2.00 noaptea.
În apelul la 112 se semnala că un tânăr a căzut de la etajul al treilea al unui imobil, fiind inconștient. La fața locului, pe strada M.I. Gherea din municipiul Mangalia, a sosit în scurt timp un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Constanța, dar în ciuda eforturilor medicilor, a fost declarat decesul.
Tânărul a căzut, din primele cercetări, de la balconul uscătorului comun de pe casa scării blocului. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a survenit decesul, în primă fază neexistând suspiciuni că ar fi vorba despre o sinucidere sau o crimă.
Victima este Sedan A., de 25 de ani, instrumentist apreciat din Mangalia. Potrivit surselor din rândul anchetatorilor, înainte de întâmplarea fatidică, tânărul ar fi participat la o petrecere, unde a cântat.
Vestea i-a șocat pe apropiați, care au lăsat mesaje îndurerate pe rețelele de socializare. "Te-ai stins prea devreme, fratele meu cu suflet frumos. Condoleanțe!", este unul dintre mesajele postate de apropiați pe pagina de socializare.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 09 Iulie 2020
Vineri, 17 Iulie 2020
Vineri, 10 Iulie 2020
Joi, 11 Iunie 2020
Sâmbătă, 25 Iulie 2020
Miercuri, 22 Iulie 2020
Sâmbătă, 11 Iulie 2020
Miercuri, 24 Iunie 2020