Antrenorul Mircea Rednic și-a reziliat contractul cu Dinamo
Articole recomandate
Rednic a fost numit la conducerea tehnică a dinamoviștilor pe 15 octombrie 2018, după 11 etape disputate în campionat. Echipa din Ștefan cel Mare a fost eliminată din Cupa României, două săptămâni mai târziu, a ratat calificarea în play-off-ul Ligii 1 la începutul acestui an și a încheiat sezonul pe locul 9 în clasament.
''Dincolo de rezultate, FC Dinamo București îi mulțumește lui Mircea Rednic pentru activitatea pe banca echipei din Ștefan cel Mare'', se mai arată în comunicat, noua conducere tehnică a echipei urmând să fie anunțată în perioada următoare.
Rednic afirmase joi, înaintea ultimului meci de campionat (0-0 cu FC Voluntari) că va rămâne la Dinamo, având ca obiectiv pentru sezonul următor calificarea echipei în play-off-ul Ligii I și atacarea titlului de campioană.
"Nu știu cine sugerează că aș pleca, eu am fost clar de la început, eu rămân. Eu am venit să rămân, nu să plec. Am venit să construiesc o echipă. Am avut posibilitatea la aceste meciuri oficiale să-mi fac o imagine despre jucătorii pe care i-am adus în iarnă. Rezultatele cred că sunt mult mai bune decât ale echipei care era în momentul când am preluat-o eu. Și cu buget mai mic. Din jucătorii care au venit, nouă rămân", declarase Rednic, joi, într-o conferință de presă.
Dinamo a obținut o singură victorie în ultimele cinci etape (trei egaluri și un eșec), marcând doar într-unul din ultimele cinci meciuri.