Arestat după ce a încercat să dea mită unui polițist din Constanța

186

Articole de la același autor

A încercat să scape de un dosar penal oferindu-i bani unui polițist din Mihail Kogălniceanu, însă a fost prins de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Petrișor Cătălinoiu, bărbatul recidivist care a fost reținut de oamenii legii, a fost arestat pentru zece zile pentru dare de mită. Bărbatul a fost prins în timp ce încerca să-i ofere unui polițist din Mihail Kogălniceanu suma de 1.000 de lei pentru ca omul legii să "închidă ochii". Reamintim că Petrișor Cătălinoiu a fost implicat, la începutul lunii septembrie, într-un scandal în comuna constăn-țeană Piatra. Când a aflat că este căutat de polițiști pentru a fi cercetat, acesta a luat legătura cu organele de cercetare penală, poate, poate se înțeleg altfel și scapă basma curată. Astfel, Petrișor Cătălinoiu i-a oferit polițistului de la Mihail Ko-gălniceanu 1.000 de lei pentru a uita toată povestea. Omul legii i-ar fi spus recidivistului că îi trebuie timp pentru a se gândi, iar ulterior, sâmbătă, când a fost contactat din nou de Cătălinoiu, polițistul i-a spus că este de acord să ia banii și că ar trebui să se întâlnească. Între timp, polițistul i-a anunțat și pe pro-curorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Sâmbătă seară, Petrișor Cătălinoiu a fost prins în flagrant, în comuna Mihail Kogălniceanu, în timp ce îi dădea banii polițistului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 Octombrie 2012
Stire din Eveniment : Urmărit internațional, prins de polițiști
Sâmbătă, 13 Octombrie 2012
Stire din Eveniment : 159 de urmăriți, depistați de polițiști
Vineri, 28 Septembrie 2012
Stire din Actual : Producătorul filmului islamofob, arestat
Pagina a fost generata in 0.4558 secunde