Arestat pentru că și-a ucis fratele

550

Articole de la același autor

Magistrații de la Tribunalul Constanța au emis, ieri, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pe numele lui Ion Dodiș, de 45 de ani, din localitatea Ovidiu. Bărbatul este acuzat de omor calificat după ce i-a aplicat patru lovituri, cu un cuțit, fratelui său, Iulian Dodiș, de 40 de ani.
Cei doi locuiau împreună într-o baracă de pe șantierul din zona blocurilor CD din orașul Ovidiu, niciunul dintre ei neavând vreo ocupație stabilă.
În cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 17,45, cei doi s-au luat la ceartă, după ce, în prealabil, consumaseră alcool.
Supărat că este contrazis de fratele mai mic, Ion Dodiș a pus mâna pe un cuțit și i-a aplicat acestuia patru lovituri, în zona piciorului stâng. Potrivit anchetatorilor, din cauza sângerării masive, la jumătate de oră, Iulian Dodiș a decedat.
Localnicii spun că cei doi frați și-au pierdut toată averea după ce au împărțit o moștenire. Au rămas fără casă și fără bani și, de atunci, certurile se țineau scai de ei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0528 secunde