Arta negocierii pentru salvarea de vieți, la început de drum în Poliția Constanța!

500
Arta negocierii pentru salvarea de vieți, la început de drum în Poliția Constanța! - negocieri2019-1581111876.jpg

Articole de la același autor

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța are în prezent doi negociatori. Doi polițiști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale care s-au "încumetat" să pornească pe un drum mai puțin bătătorit în cadrul structurii de la malul mării. Intenția dezvoltării acestei linii de activitate în cadrul Poliției Române a apărut în urmă cu mai bine de un deceniu, când un birou de negociatori a fost înființat în Poliția Capitalei. Abia după câțiva ani s-a reușit implementarea acestei activități și la celelalte inspectorate. Nelu Filip și Andrei Mihăilescu sunt cei doi negociatori din cadrul IPJ Constanța, instruiți în această "artă" în 2017, la Institutul de Studii pentru Ordine Publică. 


Concret, treaba lor este să intervină atunci când sunt solicitați de colegi, în cazurile extreme: când persoane amenință să pună în pericol viața și siguranța lor și a celor din jur. Deocamdată, având în vedere că este vorba despre o linie de activitate la început de drum, cei doi negociatori au fost solicitați în puține cazuri. "De un timp relativ recent avem și această linie de activitate, de negocieri în situații de criză, unde polițiștii au fost instruiți de specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și sunt abilitați să negocieze. Pe parcursul lui 2019 au fost trei cazuri în care au intervenit", a arătat comisarul șef Marian Nucu, șeful Serviciului Acțiuni Speciale. Astfel, echipa de negociatori au fost solicitați, în noiembrie 2019, în localitatea Crucea, unde un bărbat de 68 de ani a amenința că aruncă în aer blocul în care locuia, dând foc unei butelii de aragaz. "Echipa a reușit detensionarea situației și convingerea persoanei să renunțe la acest gest", a precizat comisarul șef Marian Nucu. O altă intervenție a negociatorilor a avut loc, anul trecut, în localitatea Poiana, unde un bărbat s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune și a amenințat că se sinucide. Și în cazul respectiv, prin tehnicile folosite, negociatorii l-au convins pe constănțean să renunțe la gestul extrem. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0376 secunde