Articolele pirotehnice ilegale sunt mai disponibile decât am putea crede

123
< 1 min citire
Articolele pirotehnice ilegale sunt mai disponibile decât am putea crede - p1-1734696118.jpeg
Ieri, în jurul orei 15:00, în cadrul unei activități de patrulare de rutină desfășurată în orașul Năvodari, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța au observat un comerciant care vindea articole pirotehnice pe o tarabă. 
Deoarece articolele comercializate nu aveau etichete în limba română, așa cum sunt prevederile legale, oamenii legii au confiscat articolele în cauză și au întocmit acte de sesizare pentru faptele constatate, urmând ca cercetările să fie continuate de către organele de poliție, abilitate de lege în acest sens.
De asemenea, la aceeași dată, polițiștii din Cernavodă au identificat persoane care au achiziționat obiecte pirotehnice a căror deținere este interzisă.
Persoanele în cauză au susținut că au cumpărat articolele pirotehnice de pe internet, acestea fiindu-le livrate la domiciliu prin intermediul unei firme de curierat.
Astfel, au fost identificate 1.010 articole pirotehnice din categoriile F1 și P1, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei. Acestea au fost ridicate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0481 secunde