Au dat atacul la ferma Fruvimed de la Mircea Vodă

387
< 1 min citire
Au dat atacul la ferma Fruvimed de la Mircea Vodă - hotifruvimed1345635783-1345655893.jpg
Ieri, în jurul orei 11, un echipaj de jandarmi a fost sesizat telefonic de un agent al unei societăți private de pază cu privire la faptul că în interiorul fermei viticole aparținând SC Fruvimed SA, din localitatea Mircea Vodă, au depistat mai multe persoane care sustrăgeau șpalieri din beton. La fața locului, jandarmii au surprins două persoane care apucaseră să scoată din pământ și să încarce într-o căruță 11 șpalieri din beton de aproximativ 2,5 metri. Cei doi au declarat că doreau să folosească șpalierii sustrași de pe câmp, la domiciliul unuia dintre ei, în grădină, în localitatea Făclia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Constanța, maior Sorin Trancă, șpalierii din beton au fost predați pe bază de proces-verbal reprezentantului fermei viticole.
Celor doi suspecți, Vasile F., de 53 de ani și Fănel S., de 53 de ani, din Făclia, le-au fost întocmite dosare penale pentru comiterea faptelor de distrugere și furt, ele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 18 August 2012
Stire din Eveniment : Hoți din locuințe prinși în flagrant
Pagina a fost generata in 0.0691 secunde