Autoturism Mazda furat din Germania, descoperit în Constanța

96
Autoturism Mazda furat din Germania, descoperit în Constanța - autoturismmazda-1400483917.jpg

Articole de la același autor

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial PF Constanța, în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Constanța, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autoturisme furate și au identificat un autoturism marca Mazda model 6, cu numere de Germania, despre care dețineau informații că este furat.
Conducătorul auto, un constănțean în vârstă de 50 ani, le-a spus oamenilor legii că a achiziționat autoturismul de la un centru second-hand din Germania, în schimbul sumei de 2.200 euro, și că nu știa că acesta figurează ca fiind furat.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 5.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă în vederea continuării cercetărilor, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale ce se impun.
Bărbatul în cauză este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire prin "primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 20 Septembrie 2013
Stire din Eveniment : Mazda cu ITP fals, descoperit în Ostrov
Pagina a fost generata in 0.3502 secunde